Zona pilot Shenzhen, plină de vigoarea reformei și deschiderii

2020-08-19 15:36:03
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

În data de 18 august a fost marcată împlinirea unui an de la demararea construcției zonei pilot a socialismului cu specific chinezesc de la Shenzhen. Cu o zi înainte, Shenzhen a anunțat finalizarea a peste 46.000 de stații 5G și a realizat acoperirea cu rețeaua 5G în totalitate nou construită (SA), fiind primul oraș din lume la acest capitol.

Mai mult, zona economică specială Shenzhen va aniversa 40 de ani de la înființare. De-a lungul a 40 de ani, Shenzhen s-a transformat dintr-o prefectură agricolă într-o metropolă inovativă internaționalizată plină de vigoare.

În octombrie 2018, președintele Xi Jinping a declarat la Shenzhen că reforma și deschiderea Chinei nu se vor opri și că China va crea noi miracole admirabile. În august 2019, a fost anunțată oficial construcția la Shenzhen a zonei pilot a socialismului cu specific chinezesc, ceea ce reprezintă o expresie concretă a hotărârii Chinei de a promova reforma și deschiderea.

De această dată, Shenzhen are rolul de pionierat, dar și al unui model de urmat. În prima jumătate a anului curent, în condițiile pandemiei și a unui mediu intern și extern complicat și schimbător, Shenzhen a înregistrat în continuare o creștere a Produsului Intern Brut regional, cu 0,1 procente față de perioada similară a anului trecut, acesta fiind primul din orașele de primă linie din țară, încununate cu o creștere a PIB-ului. Iată de ce orașul Shenzhen poate fi un model la nivel național.

Inovația tehnico-științifică este unul dintre ”atuuri” pentru Shenzhen. În 2019, municipalitatea din Shenzhen a dublat fondurile de specialitate pentru științe și tehnologii, alocate din bugetul regional. 30% din fonduri au fost destinate cercetărilor de bază și cercetărilor aplicative de bază. Numărul solicitărilor de brevete internaționale PCT și al brevetelor pentru creații au situat Shenzhen pe primul loc la nivel național pentru cinci ani la rând. În prima jumătate a anului curent, valoarea adăugată realizată de industria manufacturieră cu tehnologii avansate a crescut cu 2,4% față de aceeași perioadă a anului trecut, ritmul de creștere fiind cu 12,6 procente mai mari decât cel din primul trimestru. Shenzhen stabilește ”inovația” ca principală strategie de dezvoltare, obținând rezultate ce au polarizat atenția întregii lumi. Acesta oferă o fereastră prin care comunitatea internațională poate observa o dezvoltare de calitate a Chinei, demonstrând și faptul că ”inovația independentă” este lucrul cheie pentru repornirea Chinei pe drumul reformei și deschiderii.

Shenzhen s-a angajat în aprofundarea reformei, fiind în primele locuri în ceea ce privește constituirea unui mediu de afaceri de piață, legal și internaționalizat. Așa de pildă, dacă vrei să lansezi propriile afaceri în Shenzhen, verigile de aprobare pentru înființarea unei companii necesită doar câteva zeci de secunde, fără nicio intervenție manuală pe întregul parcurs. Pentru optimizarea și mai mult a mediului de afaceri, municipalitatea din Shenzhen a lansat anul acesta încă 210 de măsuri reformatoare.

De asemenea, de la înființarea primei baze de protecție a secretelor comerciale din provincia Guangdong, până la înființarea primelor filiale ale Centrului Național de Îndrumare în abordarea litigiilor legate de proprietatea intelectuală de peste mări, până la adoptarea ”Amendamentului regulamentului de protecție a proprietății intelectuale al zonei economice speciale Shenzhen”, orașul a obținut realizări remarcabile în protecția proprietății intelectuale. Atât la serviciile guvernamentale online, cât și la construcția mediului de drept, Shenzhen merită să fie un ”model” la nivel național. Președintele KPMG pentru China și Asia-Pacific, Tao Kuangchun, a remarcat că un mediu optim de afaceri, mai multe entități ale pieței active și stilul de lucru pragmatic al instituțiilor guvernamentale din Shenzhen constituie un sprijin important în existența și dezvoltarea KPMG în regiune.

Profitând de oportunitățile stabilirii zonei economice “Marele Golf Guangdong-Hong Kong-Macao”, Shenzhen a implementat o serie de politici pentru promovarea deschiderii instituționale. Conform statisticilor, în prima jumătate a anului 2020, în Shenzhen sunt aproape 2.000 de companii cu investiții străine, iar utilizarea efectivă a capitalului străin a depășit 4 miliarde USD, cu o creștere de 5% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Shenzhen nu doar că joacă un rol de lider în domeniul economic, dar se dezvoltă și în diverse sectoare precum cultură, societate și ecologie. În luna iulie a acestui an, Shenzhen a fost selectat în “Top 10 orașe cu viață decentă din China” pentru anii 2019-2020. Aceasta reprezintă o trecere în revistă a realizărilor reformei și deschiderii în Shenzhen și este, de asemenea, o reflectare a bunăstării și traiului oamenilor din acest oraș.


Related stories

Distribuire

Clasament