Informații despre variola maimuțelor

（Foto:www.cfp.cn)

În ultima perioadă, în mai multe țări, între care: Marea Britanie, Portugalia, Spania, Italia, Suedia, SUA și Australia, au fost raportate cazuri diagnosticate sau suspecte de infecție cu variola maimuțelor la om. Ce este variola maimuțelor? Cum se transmite? Este necesar să ne îngrijorăm cu privire la declanșarea unei noi pandemii?

Variola maimuțelor este o boală infecțioasă prezentă la animale și om. Virusul variolei maimuțelor este un virus ADN, fiind apropiat de virusul variolei care a făcut ravagii, timp de câteva milenii, în istoria omenirii. Virusul variolei maimuțelor a fost identificat pentru prima dată, în 1958, la un grup de maimuțe de laborator. După ce Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat eliminarea variolei, în 1980, virusul a devenit un pox-virus care amenință cel mai mult sănătatea publică.

Potrivit OMS, cu toate că virusul variolei maimuțelor a fost identificat pentru prima dată în corpul unei maimuțe, rozătoarele constituie cea mai posibilă gazdă naturală a acestui virus. În Africa a fost descoperit că veverițele, șobolanul gambian, diferite specii de maimuțe și alte animale pot fi infectate cu virusul variolei maimuțelor.

Virusul a fost răspândit în principal în Africa de Vest și Africa Centrală. În 1970, în Congo-Kinshasa, a fost diagnosticat primul caz de infecție la om. Ulterior, majoritatea cazurilor raportate în lume au fost în Congo-Kinshasa, Congo-Brazzaville, Republica Centrafricană, Nigeria, Camerun și alte țări africane. În Congo-Kinshasa, în 2020, au fost raportate peste 6.000 de cazuri, iar în 2021 peste 3.000 de cazuri de infecție la om.

Primul focar de variola maimuțelor în afara Africii a apărut în 2003, în SUA. Câteva zeci de persoane au fost infectate. Sursa infecției au fost șobolanii transportați din Ghana în SUA. Din 2018 încoace, printre călătorii din Nigeria care au ajuns în Israel, Marea Britanie, Singapore și alte țări, au fost descoperite persoane contaminate cu virusul variolei maimuțelor.

Contactul direct cu sângele, cu fluidele corporale, pielea sau locurile lezate, ar putea favoriza transmiterea virusului variolei maimuțelor, de la animal, la om. De asemenea, consumul de animale infectate, preparate neadecvat, este un factor de risc pentru transmiterea virusului de la animal, la om. În general, este rar întâlnită transmiterea de la om, la om, a virusului variolei maimuțelor. Căile de transmitere vizează contactul cu secrețiile tractului respirator, leziunile cutanate sau îmbrăcămitea persoanelor infectate. Transmiterea prin stropi respiratorii se înregistrează de obicei numai în cazul prezenței îndelungate, față în față, cu persoanele infectate. În plus, este posibilă transmitere de la mamă, la nou-născut, prin placentă sau contacte strânse în timpul nașterii.

Reprezentanții OMS subliniază că pentru scăderea riscurilor de infecție, în zonele focar, trebuie evitate contactele cu animale sălbatice, în special cu carnea, sângele sau alte părți ale animalelor bolnave sau murite în cazul fără protecție. Carnea consumată trebuie preparată complet.

Potrivit informațiilor OMS, simptomele variolei maimuțelor sunt similare variolei, însă clinic este mai puțin severă. Perioada de incubație pentru variola maimuțelor este de obicei între 6 și 13 zile, și probabil până la 21 de zile. Simptomele din faza preliminară sunt febră, durere la cap, inflamarea ganglionilor limfatici, durerea mușchilor, oboseală mare, din care inflamarea ganglionilor limfatici ajută la distingerea variolei maimuțelor de variolă. După câteva zile de febră, apare o mare suprafață de spuzeli pe față și alte părți ale corpului, putând determina infecții secundare, bronhopneumonie, septicemie.

Majoritatea bolnavilor se pot recupera, în câteva săptămâni. Bolile severe se produc de obicei în rândul copiilor și persoanelor cu imunodeficiențe. Rata mortalității acestei boli a fost, în ultimii ani, între 3 și 6%.

Rezultatele cercetărilor arată că eficiența administrării de vaccin împotriva variolei pentru prevenirea variolei maimuțelor a ajuns la 85%. În 2019, un vaccin a fost aprobat pentru prevenirea variolei maimuțelor, dar încă nu a fost administrat în masă. De asemenea, un medicament împotriva variolei aprobat anterior de FDA a obținut, în 2022, permisul de acces în Europa pentru tratarea variolei maimuțelor, însă nu a fost utilizat pe scară largă.

În ultima perioadă, numărul cazurilor de infecție cu variola maimuțelor în afara Africii a crescut continuu. Multe persoanele contaminate nu au călătorit în zonele focar cu acest virus, OMS investigând originea contaminării.

Directorul executiv al Programului OMS pentru Situații de Urgență în Sănătate, Michael Ryan, a declarat că, în ultimii ani, situația epidemiologică a variolei maimuțelor s-a schimbat, această boală apărând pe scară mai largă. Pentru aceasta, trebuie să fie cunoscută profund ecologia și acțiunile oamenilor în zonele implicate, pentru a opri din rădăcina transmiterea maladiei la om.