Restaurante inteligente deschise non-stop în Chongqing

2021-09-24 15:39:35
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Mai multe restaurante inteligente cu autoservire au fost deschise pe strada comercială Yangjiaping și în Centrul comercial de computere Taixing din metropola Chongqing. Fiecare restaurant are suprafața de aproape 30 de metri pătrați și are câte patru automate. Doritorii pot cumpăra tăiței în stil Chongqing, baozi (pâine aburită cu umplutură), orez cu legume și carne, precum și băuturi și gustări. Pentru a cumpăra aceste produse nu trebuie altceva decât scanarea unui cod QR de pe automatul respectiv, iar cu 10 yuani se poate cumpăra un castronaș cu 150 de grame de tăiței delicioși. După 90 de secunde, timp în care se pregătesc tăiței, se va deschide automat o ușă, iar clientul ia mâncarea caldă și proaspătă. 8,8 yuani este costul a patru baozi, pe care îi pot mânca după o așteptare de 30 de secunde. O porție de orez cu legume și carne costă 11,8 yuani și va fi servită într-un minut.

Pentru a asigura sigutanța alimentară, patronul acestui lanț de restaurante inteligente are o bucătărie centrală și un lanț frigorific desăvârșit de depozitare și transport. Bucătarii achiziționează materiile prime și vor prelucra în prealabil mâncarea după regulamente stricte. În lanțul frigorific se folosește o tehnologie de anihilare a microbilor cu ozon. În fiecare seară, la ora 22:00, porțiile de mâncare preparate ziua vor fi transportate la fiecare restaurant inteligent. Termenul maxim de garanție pentru fiecare porție este de trei zile. Angajații verifică zilnic data de expirare a produselor, iar cele care au termenul de valabilitate expirat vor fi distruse.

(Sursa foto: https://www.cfp.cn/)

Related stories

Distribuire

Clasament