Tastatura controlată de creier

2020-10-24 13:06:09
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

În cadrul celei de-a treia edițiii a Expoziției realizărilor obținute în edificarea unei Chine digitalizate, organizată la mijlocul lunii Octombrie, la Fuzhou, reședința provinciei Fujian din sud-estul Chinei, un nou produs de dactilografiere cu ajutorul creierului a atras atenția multor vizitatori.

Mulți din ei au încercat, din curiozitate, acest aparat modern. Purtând pe cap un echipament special, vizitatorii au stat în fața unui ecran de calculator și au privit cu atenție tastatura simulată de pe ecran. Apoi, au acționat tastatura doar din comenzile date de creier, fără nicio mișcare a mâinilor.

În acest proces, activitatea electrică a creierului este monitorizată de aparat, iar informațiile colectate sunt transmise către calculator unde sunt traduse în caracterele care apar pe ecran. Aparatura este realizată de cercetătorii Universității din Tianjin și ai unei companii de știință și tehnologie din orașul Tianjin.

Cu ajutorul acestui sistem, pacienți cu scleroza laterala amiotrofica (ALS), dar și alte persoane care au pierdut capacitatea de mișcare, vor avea posibilitatea să comunice și să folosească aparate mecanice.

(Sursa fotografiilor: https://www.cfp.cn/)


Related stories

Distribuire

Clasament