Datorită cafelei, un cuplu din Filipine s-a atașat de China
Mulți străini vin în China urmărindu-și aspirațiile, apoi, decid să rămână, pentru a-și împlini visurile. Experiențele lor, la întâlnirea cu China, sunt care mai de care mai interesante. În orașul Haikou, provincia Hainan, s-a stabilit o familie venită din Filipine. Ei trăiesc în China de mulți ani și administrează o cofetărie. Patroana se numește Lena.
(Sunet 1, Lena întâmpină un client.)
Odată cu sosirea primului client, cofetăria Lenei începe activitățile unei zile de lucru. Dimineața sunt relativ puțini clienți. Lena și angajații au un program lejer. Fac unele pregătiri necesare.
(Sunet 2, se prepară o cafea.)
„Iată cafeaua dvs., sperăm să vă placă.”
„Vă mulțumesc.”
Lena și soțul său sunt în China de zece ani. Cofetăria deschisă în Haikou, în anul 2012, au numit-o Menlang (Pridvor).
( Sunet 3, Lena)
„Pridvor este locul prin care trece neapărat un musafir atunci când ne vizitează. Denumirea cofetăriei noastre, Menlang, înseamnă că sunt bineveniți toți clienții, indiferent dacă sunt chinezi sau străini.”