Profesor din Bangladesh: Nivelul de dezvoltare științifică și tehnologică din China este impresionant
China a înregistrat realizări și progrese noi pe parcursul anului 2021, proces la care au fost martori și străinii care trăiesc în China.
Asraful Alam este din Bangladesh și trăiește în China de 11 ani. El a studiat aici și acum este conferențiar la Institutul de Industrie Chimică din cadrul Universității Zhengzhou. El spune că în China a obținut titlul științific de doctor, la fel și principalele sale descoperiri tehnico-științifice. China este deja a doua casă pentru el. El ne va povesti cum a fost în anul 2021 și care din realizările Chinei l-au impresionat cel mai mult.
„Nivelul dezvoltării tehnico-științifice a fost factorul decisiv care m-a determinat să vin și să rămân în China”, a spus Asraful Alam într-un interviu pentru China Media Group(CMG).
În 2008, el a participat la o conferință academică și cu această ocazie a văzut nivelul de dezvoltare al Chinei în domeniul tehnico-științific. Așa că a fost doar un pas pănă la a-și depune actele pentru a face doctoratul în China.
„A fost pentru prima dată când am văzut capacitatea de cercetare științifică a Chinei, precum și dotările excelente în domeniu. ”
În 2010, Asraful Alam a început studiile doctorale la Institutul de Știință și Tehnologie a Vieții din cadrul Politehnicii din Dalian, provincia chineză Liaoning. După terminarea studiilor doctorale, a făcut cercetări post-doctorale timp de trei ani la Institutul de Cercetări Energetice din Guangzhou subordonat Academiei Chineze de Științe. Acum, este conferențiar la Institutul de Industrie Chimică din cadrul Universității Zhengzhou din provincia Henan. El face cercetări privind utilizarea și creșterea valorii resurselor de biomasă, domeniile de cercetare acoperind tehnologia de deshidratare cu floculare biologică mai puțin costisitoare, ingineria genetică a algelor, biocombustibili din alge și valorificarea și transformarea acestora în produse valoroase, dar imobilizarea celulelor și/sau enzimelor. Datorită realizărilor inovative obținute la tehnica de producție a combustibililor din alge, a câștigat Premiul pentru tinerii cercetători din străinătate acordat de Fundația Națională pentru Științe Naturale din China (NSFC).