CIIE ajută IMM-urile elvețiene să facă cunoscute în China

2021-12-21 17:53:09
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Potrivit lui Xiao Zhen, în ciuda influenței negative generate de pandemie, standurile comune lansate de Centrele Elveției în cadrul CIIE au fost, anul acesta, de cea mai mare amploare și au avut cea mai mare suprafață expozițională de până acum.

„În zona expozițională pentru alimente, standurile comune înființate de Centrele Elveției au avut o suprafață de 234 metri pătrați, unde au fost expuse 35 de branduri, din partea a 26 de companii. Suprafața expozițională a fost cea mai mare, față de anii precedenți. De asemenea, majoritatea companiilor participante la CIIE prin intermediul Centrelor Elveției și-au menținut prezența, multe dintre acestea și-au extins suprafața expozițională.”

Referindu-se la așteptările de la evenimentul de anul viitor și de la Centrele Elveției în promovarea schimburilor între companiile din China și Elveția, Xiao Zhen a declarat că dorește ca pandemia să treacă cât mai curând, pentru ca un număr cât mai mare de agenți comerciali și industriași elvețieni să poată veni în China. Astfel, parteneriatul economic și comercial bilateral va putea fi consolidat.

Centrele Elveției activează în domeniu de 21 de ani și doresc foarte mult intensificarea vizitelor și schimburilor între partenerii comerciali, pentru consolidarea relațiilor economice și comerciale bilaterale.


HomePrev12Total 2 pages

Related stories

Distribuire

Clasament