Greul a trecut. Povestea unei familii de fermieri din Usu

2021-07-26 17:48:20
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Localitatea Usu este situată în nord-vestul Regiunii Autonome Xinjiang-Uigure, la aproximativ 3.300 kilometri de capitala Beijing. În zonă sunt terenuri întinse cultivate cu bumbac, lanuri de grâu, dar și berea Marele Usu, mai multe delicatese precum puiul Dapanji sau pilaful cu carne de miel. De asemenea, pot fi zăriți pe ulițe oameni simpli cu zâmbetul pe buze și fericiți.

Shezati Hulmanhari este de etnie kazahă și locuiește în satul Huangqu, municipiul Usu. În sufrageria casei sale are o fotografie mare cu toți membrii familiei.

„Fotografia a fost făcută când fiica cea mai mare a fost admisă la facultate”, spune Shezati Hulmanhari, care împlinește anul acesta 54 de ani.

Greul a trecut. Povestea unei familii de fermieri din Usu

Familie întregită a lui Hulmanhari

„Mereu sunt oameni care ne sună și ne întreabă dacă mai avem zmeură, cu toate că fructele s-au vândut de mult timp. Mai sunt clienți care vin direct fără să ne anunțe, iar nouă ne pare rău pentru faptul că bat drumul degeaba.”

În anul 2018, cu sprijinul administrației satului, familia lui Hulmanhari a început să vândă zmeură. Clienții pot culege direct de pe plantație fructele proaspete sau pot lua produse prelucrate, precum pastă de zmeură, la prețul de 25 yuani pe kilogram.

1234...MoreTotal 5 pagesNext

Related stories

Distribuire

Clasament