Casele Tulou, „castronul auriu” din zonele muntoase din provincia Fujian
„La început aveam o fermă, apoi mi-am dat seama că turiștii sunt interesați cel mai mult de cazări. Astfel, am luat în arendă o clădire Tulou, care a aparținut neamului noastru și am investit peste un milion de yuani pentru a o transforma în pensiune”, afirmă Jian Jianan.
Jian Jianan a crescut în localitatea Yunshuiyao din prefectura Nanjing. A absolvit facultatea în 2011 și împreună cu fratele său mai mare și-au dezvoltat propria afacere în zonă. În acest an, cei doi frați au finanțat și deschis o bază turistică cu căsuțe de vacanță.
În 2019, prefectura Nanjing a avut 6,149 milioane de vizitatori, dublu față de acum cinci ani. Veniturile din turism au fost de 5,38 miliarde de yuani. Până în prezent, turismul a promovat direct și indirect angajarea în producție a peste 80.000 de persoane. La nivelul întregii prefecturi, sunt 508 de pensiuni private. Totodată, apar tot mai multe pensiuni orientate spre clienții ambițioși.
„În sectorul pensiunilor agroturistice este concurență mare, iar mentalitatea oamenilor despre consum este în schimbare. Numai serviciile de calitate îi pot determina pe turiști să vină și să experimenteze cultura locală bogată”, susține Jian Jianan.