Tehnologia digitală, în sprijinul întreprinderilor mici și mijlocii

2022-04-04 09:17:03
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Sub influența pandemiei de COVID-19, lumea din domeniul comercial a asistat la probleme nesfârșite precum creșterea costurilor logistice globale, dificultatea de a găsi containere și porturile blocate mereu și așa mai departe, care au avut un impact grav asupra sistemului logistic global. În ciuda acestui context, comerțul electronic transfrontalier s-a dezvoltat rapid. Specialiștii din domeniu consideră că timpul lanțurilor de aprovizionare digitale se apropie accelerat, iar China ar trebui să participe activ la elaborarea de norme internaționale.

De la produse pentru mame și copii la produse de înfrumusețare, alimente, produse sportive și chiar produse pentru animale de companie... În ultimii ani, odată cu progresul continuu al tehnologiei internetului și cu dezvoltarea logisticii și a mijloacelor de plată, comerțul electronic transfrontalier a ocupat în ritm rapid piața cu avantajele lui evidente, cum ar fi mai puține verigi de circulație, o eficiență ridicată a lanțului de aprovizionare și capacitatea de a vinde produse direct importatorilor străini.

Datele vamale arată că importurile și exporturile de comerț electronic transfrontalier din China au fost de 1.980 de miliarde de yuani în anul 2021, cu o rată a creșterii de 15%. Dintre acestea, exporturile au ajuns la 1.440 de miliarde de yuani, ritmul creșterii fiind de 24,5%. Cercetător-șef al Institutului de Studii Americane și Europene al Centrului pentru Schimburi Economice Internaționale din China, Zhang Monan, a subliniat că piața în plină expansiune nu poate fi separată de dividendele politicii naționale macroeconomice și de inovarea modelului de afaceri.

"Din punct de vedere extern, în ultimii ani am stabilit mecanisme de cooperare multilaterală și bilaterală pentru comerțul electronic cu țări precum Noua Zeelandă, Brazilia și Italia, și am extins de fapt comerțul electronic transfrontalier din regiunile vecine la mai multe regiuni din întreaga lume. Comerțul electronic pe Drumul Mătăsii a devenit, de asemenea, un motor de dezvoltare important al inițiativei "O centură, un drum" și al comerțului extern al Chinei. În special, RCEP a intrat oficial în vigoare în luna ianuarie a acestui an, iar politicile întreprinse legate de integrarea economică și comercială a regiunii Asia-Pacific în cadrul RCEP, cum ar fi regulile de origine, comerțul fără hârtie, inclusiv autentificarea și semnătura electronică, au jucat un rol important în promovarea integrării lanțului de aprovizionare și a lanțului industriilor din regiunea Asia-Pacific."

În prezent, platforma digitală care utilizează Big Data, cloud computing, inteligența artificială și alte tehnologii pentru a integra date din toate verigile lanțului de aprovizionare din comerțul extern, îmbunătățește nu numai capacitatea de producție inteligentă a întreprinderilor mici și mijlocii, dar reduce semnificativ și costurile de producție. Vicepreședinte al Centrului pentru Schimburi Economice Internaționale din China și director al comitetului academic al acestuia, Wang Yiming, a declarat că platforma digitală a lanțului de aprovizionare nu doar că reflectă noua tendință de dezvoltare a comerțului internațional, dar devine, de asemenea, o forță motrice importantă pentru dezvoltarea de înaltă calitate a comerțului extern al Chinei.

"Pentru o lungă perioadă de timp, China s-a concentrat în principal pe construcția sistemului logistic intern, iar construcția sistemului logistic internațional este insuficientă. Pandemia cu noul coronavirus s-a suprapus peste conflictul dintre Rusia și Ucraina, riscul coridoarelor internaționale de transport de marfă a crescut, iar tensiunea capacității internaționale a cauzat creșterea prețului transportului maritim. Platforma digitală a lanțului de aprovizionare poate juca avantajul economiei de scară și al capacității puternice de organizare a resurselor, putând integra diverse moduri de transport și realiza transportul multi-modal și de serviciu integral cu o singură comandă, și poate rezolva multe dificultăți pentru întreprinderile mici și mijlocii, cum ar fi dificultatea de a organiza logistica și puterea slabă de negociere slabă."

În timp ce comerțul digital se dezvoltă rapid, globalizarea înregistrează, de asemenea, progrese profunde. Potrivit lui Zhu Guangyao, director adjunct al Centrului pentru Schimburi Economice Internaționale din China, este de o mare importanță strategică să menținem dezvoltarea sănătoasă și durabilă a economiei digitale chineze într-o perioadă critică, marcată de schimbări dramatice în ordinea politică și economică internațională. În luna noiembrie a anului trecut, China a depus o cerere oficială de aderare la Acordul de Parteneriat privind Economia Digitală (DEPA), despre care a mai spus că va oferi un exemplu pentru formarea unui aranjament instituțional reglementat pentru economia digitală globală în viitor.

"În contextul globalizării, economia digitală funcționează transfrontalier, în special așa cum reflectă marile platforme, în comerțul electronic de mari dimensiuni, care funcționează cu o configurație globală și operează dincolo de granițe. O protecție legală, bazată pe reguli, este crucială pentru noi, toți oamenii de afaceri, care suntem implicați în funcționarea economiei digitale. De fapt, este vorba, de asemenea, despre modul în care abordăm aspectele legate de dezvoltare și securitate, despre modul în care echilibrăm protecția vieții private și fluxul transfrontalier de date, dar și despre modul în care abordăm cerințele de politică internă și organizăm aceste aspecte dintr-o perspectivă normativă internațională. În aceste domenii, trebuie să promovăm stabilirea ordinii pentru dezvoltarea economiei digitale globale în noua situație, prin elaborarea de norme."

Related stories

Distribuire

Clasament