Conferința Mondială de Calculatoare 2021 va avea loc la Changsha

2021-08-09 14:32:40
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Calculul este piatra de temelie a tehnologiei moderne a informației, este și un element-cheie în susținerea dezvoltării rapide a inteligenței artificiale, a Big Data, a blockchain, a cloud computing, a securității cibernetice și a altor industrii digitale emergente. Ministerul Industriei și Informatizării din China a transmis, în 28 iulie, că tehnologia și industria globală de calculatoare trec în prezent printr-o schimbare majoră, și pentru a promova o cooperare aprofundată în industrie, Conferința Mondială de Calculatoare 2021 va avea loc în Changsha, provincia Hunan din China, în perioada 16-18 septembrie.

Datele arată că statul chinez are cea mai mare și cea mai activă piață de aplicații informatice din lume. Odată cu dezvoltarea rapidă a tehnologiilor și aplicațiilor de nouă generație, cum ar fi Big Data, inteligența artificială, internetul lucrurilor și tehnologia de comunicații 5G, precum și cu apariția unor noi tehnologii de calcul, procesarea complexă a informațiilor și stocarea masivă a datelor, au fost scoase la iveală noi posibile direcții și cerințe pentru calcul. Informatica este omniprezentă și a depășit cu mult domeniul computerelor tradiționale. Director general adjunct al Departamentului de Informații Electronice din cadrul Ministerului Industriei și Informatizării, Ren Aiguang, a declarat, în 28 iulie, la o conferință de presă, că cercetarea și explorarea la nivel mondial în domeniul tehnologiei și industriei de calculatoare deschid un spațiu complet nou pentru dezvoltare.

"În prezent, creșterea continuă și rapidă a cererilor de calcul pentru procesarea masivă a datelor și accelerarea continuă a inovației în domeniul tehnologiei informatice au dat naștere unei schimbări majore în tehnologia și industria globală de calculatoare. Sistemele de calcul se diversifică și formațiunile se schimbă. Noi idei și tehnologii sparg „tavanul”memoriei și limita consumului de energie a calculului clasic, și tehnologiile neclasice, cum ar fi calculul cuantic și calculul similar cerebral, merg de la teorie la practică."

Ren Aiguang a spus că tehnologia globală de calculatoare arată o multitudine de potențiale, și industria de computere din China este, de asemenea, în curs de dezvoltare și creștere, cu o competitivitate internațională tot mai îmbunătățită în mod semnificativ.

"Au apărut o serie de realizări originale, cum ar fi prototipul de calculator cuantic și supercomputerul Sunway TaihuLight. Tehnologiile cheie de hardware și software au făcut progrese, scara economiei digitale a crescut în mod constant, procesul de inteligență a economiei și societății a accelerat pe toate planurile, și cooperarea tehnică și industrială internațională s-a aprofundat. În prima jumătate a anului 2021, industria de calculatoare din China și-a continuat ritmul bun de dezvoltare. Producția și exportul principalelor produse precum microcalculatoare și computer-server au crescut rapid. Noile industrii, cum ar fi serviciile cloud, internetul vehiculelor, internetul industrial și orașele inteligente, care depind în mare măsură de baza informatică, au înflorit. Rolul tehnologiei informatice ca motor al dezvoltării economice a devenit din ce în ce mai evident."

Ren Aiguang a declarat că evenimentul, Conferința Mondială de Calculatoare 2021, care va avea loc în septembrie la Changsha, are tema să construiască o platformă internațională pentru schimburi profesionale, conectarea la nivel înalt și cooperarea strânsă pentru industria globală de calcul, să promoveze o cooperare aprofundată în acest domeniu și, de asemenea, instalarea unui nou model de dezvoltare a industriei de calculatoare în China, cu un ciclu intern mare și o sinergie între ciclul intern și cel internațional.

Potrivit informațiilor, Conferința Mondială de Calculatoare 2021 va reuni cei mai influenți oameni de știință, antreprenori, precum și companii cunoscute și organizații internaționale din domeniul informaticii. Acolo, vor fi stabilite evenimente speciale pentru a promova schimbul și circulația în ambele sensuri a tehnologiei informatice în China și străinătate. Director adjunct al Departamentului de Industrie și Informatizare din provincia Hunan, Peng Tao, a declarat:

"Vor fi invitate să participe cele trei mari organizații internaționale de open source și anume Linux Foundation, OpenStack Foundation și Apache Foundation să coopereze în organizarea de summit-uri tematice pentru a discuta în profunzime despre cooperarea deschisă internațională și partajarea tehnologiilor open source. Conferința va uni universități din țară și străinătate pentru a crea o platformă de schimburi internaționale ale tinerilor talentați. Evenimentul se va axa pe algoritmi, putere și date de calcul, matematică aplicată, supercalculatoare, software și hardware, securitate informațională, sursă deschisă și standarde relevante, manufactură avansată, calcul avansat, economie digitală, noi infrastructuri etc. Toate acestea vor fi aprofundate gradual de la nivelul fundamentelor de calcul la cel al configurațiilor lanțurilor industriale de calcul și de împuternicire digitală a industriei, pas cu pas, pentru ca evenimentul să fie o conferință pentru tehnologii și aplicații la nivelul întregii industrii de calcul."

Conform informațiilor, o serie de rezultate influente în cooperare vor fi, de asemenea, prezentate în timpul conferinței și vor fi atrași mulți tineri talentați. Așadar, va fi promovată conexiunea energetică între persoane, industrii, cercuri de inovare și de educație.

Related stories

Distribuire

Clasament