Compania Rolem ar putea fi cea mai importantă baza industrială a Grupului NBHX

2021-07-16 14:37:28
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Ningbo Huaxiang Electronics Co. Ltd (NBHX) este un gigant în suprafețe inovatoare pentru interiorul automobilelor, care asigură confort și frumusețe. Fondat în 1988, NBHX deține și administrează 69 unități de producție în întreaga lume cu 15.000 de angajați. Clienții principali se numără Audi, BMW, FAW, GM, Mercedes, Nissan, Toyota, Volkswagen și Volvo.

În anul 2013, NBHX a achiziționat HIB Trim Part Solutions din Germania, devenind astfel proprietarul Companiei filiale a acestuia, Rolem, aflată în Brașov, România. În același an, grupul NBHX a alocat două runde de investiții destinate construirii și extinderii unui parc industrial. Până în prezent, suprafața parcului industrial Rolem a depășit 87.000 metri pătrați iar numărul angajaților a depășit 2.000.

Vorbind despre motivul pentru care Brașovul a fost ales drept sediul parcului industrial, vicepreședintele grupului NBHX, doamna Jing Lihua, a spus:

„Sediul parcului industrial Rolem se află la orașul Brașov. Orașul se află cu 140-150 km, adică două ore cu mașină până la capitala București. Există de asemenea două aeroporturi aflate cu distanțele mai puține de două ore cu mașină. Condiția de transport este foarte ideală. De asemenea, sediul european al grupului nostru se află în Germania, iar echipa noastră vorbește limba germană. Brașovul este o zonă de limbă germană din România. Există mai mulți oameni care vorbesc germană, iar comunicarea cu sediul regional este relativ ușoară. În ce privește tehnologia industrială, în această zona sunt fabrici de elicopter și de mobilă. Pentru că NBHX produce piesele de suprafață interioară, în acest sens, se găsesc ușor tehnicieni calificați în această zonă. În concluzie, ținând cont de infrastructura completă, accesibilitatea muncitorilor calificați și costurile umane favorabile, noi au decis să construim un parc industrial la Brașov. ”

Pe măsură ce se dezvoltă NBHX Trim Rolem, în anii 2017 și 2018, parcul industrial Rolem s-au finalizat două runde de expansiuni din cauza creșterii continue a comenzilor. Împreună cu profiturile crescute, vin și provocări pentru NBHX.

„România este un membru al Uniunii Europene și practică legii europene. Odată cu introducere a proiectelor Mercedes, într-o perioada scurtă trebuie să muncim pentru orele suplimentare. Pentru a îmbunătăți relațiile cu angajați și a întări sprijin și înțelegeri reciproce, am organizat mai multe activități colective, am deschis rute cu autobuz expres, am ridicat subvenții și îmbunătățit carantină și am conferit premii pentru muncitori veterani. Cu acestea noi am reușit să consolidăm solidarității echipei noastre și până cele din urmă am realizat predare la timp. În acel moment, și noi și toți angajați noștri sunt mulțumiți de ceea ce am realizat prin eforturi conjugate. ”

Dna. Jing Lihua a vizitat o dată Brașov, ea a spus:

„Am vizitat România în anul 2018. Mi se pare că românii sunt foarte prietenoși față de China și chinezi. Chiar dacă nu vorbesc limba chineză, dar pare că ei țin minte de câteva versuri din cântece chinezești și mi-au cântat acele versuri când ne-am întâlnit. Doar câteva versuri mi-a făcut să mă simt foarte apropiată de ei. Românii nu sunt ca germanii în ceea ce privește experiența și eficiența de muncă, dar angajații noștri învață foarte repede și se adaptează rapid la criteriile noastre. Cât despre Brașov, știu că e un oraș turistic, este într-adevăr foarte frumos, înconjurat de munți și păduri, este o destinație superbă de skii.”

Cât despre planul viitor al parcului industrial NBHX Trim Rolem, Dna. Jing Lihua și-a exprimat ambiția și încredere:

„Vom aloca în continuare investiții sporite în acest parc industrial. În viitor vom sublinia prezența acestuia drept o bază importantă de producție din Europa. Dar în viitor, vom lua în considerare adăugarea funcțiile de vânzare și cercetare în această zonă, ca să satisfacem cererile clienților noștri din Europa. Până cele din urmă, Rolem ar putea fi una din cele mai importante baze industriale în cele trei continente la Grupului NBHX.”

Related stories

Distribuire

Clasament