China este prezentă de 19 ani în Organizația Mondială a Comerțului

2021-01-28 14:46:12
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

China este al 143-lea membru oficial al Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) la data de 11 decembrie 2001. Aceasta a fost o pagină importantă în istoria reformei Chinei, care are influență asupra economiei țării și a globului. În cei 19 ani, China a menținut ferm valorile și principiile fundamentale ale OMC, cum ar fi deschiderea, toleranța și nediscriminarea. China susține reorganizarea necesară a OMC care va asigura ca această organizație să corespundă necesităților schimbătoare de pe parcursul timpului.

OMC este organizația internațională permanentă, independentă de Națiunile Unite, fiind instituită pentru a rezolva disputele comerciale. OMC este baza organică și legală a mecanismului comercial internațional, și totodată, este administratorul acordurilor comerciale și supraveghetor al legislației țărilor membre. În același timp, OMC asigură loc pentru demararea negocierilor și dialogurilor. OMC este una dintre cele mai importante organizații economice internaționale contemporane. Volumul tranzacțiilor între țările membre ale OMC reprezintă partea majoritară a comerțului global, și este supranumită „ONU economic”.

În cei 19 ani de la aderarea la OMC, China a contribuit în mod viabil la globalizarea economică și la dezvoltarea economiei mondiale prin progresul propriu. Pentru directorul Institutului de Cercetări privind OMC din cadrul Universității Afacerilor și Economiei Internaționale (UIBE), Tu Xinquan, aderarea Chinei la organizației a fost un eveniment istoric pe parcursul deschiderii și reformei țării.

„O entitate economică mare ca China, care își extinde deschiderea pieței, sau în alte cuvinte, deschide piața către întreaga lume, a oferit și oferă multe oportunități mai multor state exportatoare. A oferit oportunități solide multor companii străine care au exploatat ocazia de dezvoltare în China. Ca un furnizor, China a participat la acțiunile de pe piața internațională, a aprovizionat cu produse bune și ieftine, fapt care a dus la îmbunătățirea nivelului de trai al oamenilor din mai multe țări. În ce privește sistemul, marketizarea și construcția juridică din China au fost stimulate și îmbunătățite.”

La ora actuală OMC este în impas, în special, din cauza că unele țări membre au menținut să dejoace selecția experților Organismului permanent de apel. Începând din data de 11 decembrie 2019, organismul avea numai un singur expert rămas din șapte persoane și mecanismul de soluționare a litigiilor este paralizat total de atunci. La data de 30 noiembrie 2020, acest ultim membru a părăsit postul din cauza încheierii mandatului. Directorul pentru cercetări comerciale internaționale din cadrul Institutului de Cercetări Economice și Politică Mondială din Academia de Știință Socială din China, Dong Yan, este de părere că OMC este baza globalizării economice și liberalizării comerciale, fiind deopotrivă temeiul guvernanței economice mondiale. Pe parcursul timpului, China susține ferm menținerea mecanismului multilateral de comerț și își onorează permanent angajamentele depuse.

„La ora actuală, China continuă să acționeze în contracararea provocărilor, susținând mecanismul plurilateral de comerț. China a propus, în repetate rânduri, stimularea dezvoltării economice mondiale deschise. China susține mecanismul multilateral de comerț, jucând rolul de sprijin în acest domeniu. Prin eforturile Chinei și ale unor entități economice principale se conturează un sistem normativ cu caracteristici mai incluzive și tolerante.”

Luna trecută, Acordul pentru Parteneriat Economic Cuprinzător Regional (RCEP) a fost semnat oficial, după 8 ani de negocieri. Acest eveniment marchează ajungerea la cel mai mare acord de comerț liber la nivel mondial. Autoritățile chineze s-au pronunțat că au deschidere față de Acordul Complet și Progresiv pentru parteneriat Transpacific (CPTPP). Tu Xinquan a arătat că aceste progrese de integrare regională vor impulsiona, alături de mecanismul multilateral de comerț, creșterea facilităților și de liber schimb.

„OMC este mai degrabă o platformă de bază, pentru că are un număr mare de state membre, care se află în diferite niveluri de dezvoltare. De aceea, normele OMC au pus importanță instituirii unui cadru fundamental pentru comerț mondial. Din punctul de vedere al actualelor practici, integrarea regională poate corecta unele insuficiențe ale OMC, sau poate îmbunătăți liberalizarea și globalizarea comerțului mondial. China participă activ, încă de la aderare, la aceste negocieri privind comerțul liber bilateral și regional. După aderarea la OMC, deschiderea Chinei este un proces continuu. De aceea, cred că este o relație de susținere.”

Related stories

Distribuire

Clasament