"Capitolul 11"

2021-05-17 17:11:26
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Filmul de artă "Capitolul 11", regizat de Chen Jianbin, va fi lansat în cinematografele din China la data de 2 Aprilie. Acesta este al doilea lungmetraj al regizorului Chen Jianbin, fost actor.

Cu o distribuție de excepție, filmul reunește vedete precum: Zhou Xun, Song Jia, Da Peng, dar și pe actrița-cântăreață Dou Jingtong, care a câștigat premiul pentru Cea mai bună actriță în rol secundar la premiile Tiantan din cadrul celei de-a noua ediții a Festivalului de Film Internațional din Beijing.

În povestea fictivă, Ma Fuli - protagonistul interpretat de Chen - a fost cândva condamnat la 15 ani de închisoare, după ce a fost acuzat de uciderea fostei sale soții necredincioase și a amantului ei, pe care i-a lovit cu un tractor. Cu toate acestea, în fapt a fost un accident.

Treizeci de ani mai târziu, Ma își recâștigă liniștea pentru a se căsători cu o mamă singură, care are o fiică. Însă, o trupă de teatru locală intenționează, în mod surprinzător, să adapteze povestea lui Ma într-un spectacol, obligându-l pe Ma, cărui viață este din nou tulburată, să caute un mijloc de a descoperi adevărul.

Regizorul Chen a declarat că, în timpul unei premiere organizate la Beijing la data de 29 martie, pasiunea și dragostea sa pentru teatru l-au determinat să facă un astfel de film, care folosește un format teatral, pentru a explora absurdul vieții reale.

"Am stat la Academia Centrală de Dramă din China 12 ani și am susținut spectacole de teatru multă vreme. Această experiență mi-a creat o legătură specială și fascinantă pentru teatru", a declarat Chen.

Filmul este împărțit pe zece capitole, fiecare cu un titlu, pentru a sublinia schimbările narative, însă, capitolul 11, care poartă numele filmului, nu este prezentat în film, lăsând finalul deschis.

Filmul a avut câteva proiecții, primind 8,4 puncte din 10 pe site-ul de recenzii Douban.

(Foto: Visual People)

Related stories

Distribuire

Clasament