Renumita actriță Gong Li în noul film Leap

2020-12-21 14:49:09
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

(Foto: Visual People)

Unul dintre cele mai așteptate filme care ar fi trebuit să fie lansat de Sărbătoarea Primăverii la începutul acestui an, ce are ca subiect echipa națională de volei feminin a Chinei, intitulat Leap (Saltul), a ajuns abia în septembrie pe marile ecrane, amânat din cauza COVID-19.

Filmul, ce o are pe renumita actriță Gong Li protagonistă, a încasat până la sfârșitul lunii octombrie, aproximativ 800 de milioane de yuani. Producția artistică povestește istoria echipei naționale de volei feminin a Chinei, de la câștigarea primului campionat mondial din 1981 până la al zecelea campionat mondial din 2019. Acesta vine cu detalii despre experiența legendară a mai multor generații de jucătoare de volei feminin care au traversat urcușuri și coborâșuri, demonstrând tenacitate și multă muncă.

În afară de formatul obișnuit, filmul Leap (Saltul) a fost lansat și pe ecranele Imax, oferind o experiență captivantă în recrearea victoriilor olimpice ale echipei naționale de volei feminin a Chinei între anii 1980 - 2010.

Într-un interviu anterior, actrița Gong Li dezvăluia că a vizitat de mai multe ori baza de antrenament a echipei de volei feminin din China pentru a observa și a studia jucătoarele profesioniste, simțindu-se astfel mai pregătită pentru rolul legendarei sportive Lang Ping.

O figură cunoscută de chinezi, poreclită „Ciocanul de fier", Lang este prima jucătoare de volei care a câștigat titluri olimpice, atât ca jucător la Jocurile Olimpice de la Los Angeles din 1984, cât și ca antrenor la Jocurile Olimpice de la Rio din 2016.

Fiica lui Lang, Lydia Bai, născută în Statele Unite, joacă rolul mamei ei în primii ani ai personajului, iar Gong Li o interpretează pe Lang, cea din anii următori.

Regizorul Peter Chan din Hong Kong și-a amintit într-un interviu că deși nu este fan al sportului, a fost impresionat de jocul echipe naționale de volei feminin a Chinei de la Bangkok (Thailanda), de la sfârșitul anilor 1970, când studia la un liceu de acolo.

Această amintire, gravată în mintea sa de zeci de ani, l-a determinat pe Chan să facă acest film. El a discutat cu scenaristul său, Zhang Ji, pentru a extinde tema la o scară mai largă, care reflectă și valorile în schimbare ale chinezilor față de sport, datorită reformei și deschiderii societății.

Chan și echipa sa au petrecut mai mult de un an, colectând povești istorice și intervievând mulți profesioniști și experți în domeniul sportului.

Filmul a obținut 9,3 puncte din 10 pe Maoyan și 9,2 puncte pe Tao Piaopiao, cele mai mari servicii de bilete online din țară.

Related stories

Distribuire

Clasament