Mihai Covaliu: China va organiza o ediție verde a Jocurilor Olimpice de Iarnă fără precedent
Președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, Mihai Covaliu, a declarat într-un interviu pentru Agenția de presă Xinhua că în pofida pandemiei de Covid-19, Beijingul va găzdui o ediție verde a Jocurilor Olimpice de Iarnă fără precedent.
El a spus: "Mulțumim Chinei pentru eforturile uriașe depuse în organizarea Jocurilor Olimpice și Paralimpice de Iarnă", evenimentul sportiv urmând să întărească încrederea lumii în viața postpandemică.
Mihai Covaliu a participat între anii 1996-2008 la patru ediții ale jocurilor olimpice. El a fost campion olimpic la sabie în 2000 la Olimpiada de Sydney și a primit medalia de bronz la JO 2008 de la Beijing.
Mihai Covaliu a apreciat construcția facilităților sportive destinate JO de Iarnă de la Beijing. "Beijingul a transformat facilitățile olimpice din 2008 în facilități verzi, performante și durabile destinate sporturilor de iarnă." El a menționat în mod special transformarea cu succes a Cubului de Apă (Centrul Național de Natație) în Cubul de Gheață.
Referindu-se la obiectivele delegației olimpice a României la actuala ediție de JO de Iarnă, Mihai Covaliu a spus că România va fi reprezentată de 25-30 de sportivi la probele de patinaj, bobsleigh, sanie, biatlon și altele. România așteaptă o medalie olimpică la proba de bobsleigh, astfel încât să dobândească prima medalie olimpică de iarnă după o jumătate de secol.
(Sursă: Agenția de presă Xinhua)