Distribuirea locurilor pentru CM de fotbal feminin 2023

2021-01-01 18:47:12
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Selecționata SUA, câștigătoarea titlului de campioană mondială la ediția din Franța (7 iulie, 2019)

Federatia internatională de fotbal (FIFA) a anunțat modul de distribuire a celor 32 de locuri, pentru Cupa Mondială de fotbal feminin din 2023. astfel, au fost stabilite cotele pentru fiecare confederatie. Europa va avea 11 locuri, cele mai multe, urmată de Asia, cu șase locuri, Africa patru, America de Nord, America Centrală și Caraibe patru, America de Sud trei și Oceania unul.

"Dupa marele succes de la ediția din 2019, s-a decis extinderea Campionatului Mondial feminin la 32 de selecționate, cu scopul de a continua susținerea dezvoltarii fotbalului feminin", se arată într-un comunicat al FIFA. Aceasta a colaborat cu confederațiile de pe diferite continente, pentru repartizarea locurilor.

FIFA anunță că Australia și Noua Zeelandă vor fi gazdele ediției din 2023 a Campionatului Mondial de Fotbal feminin. (25 iunie, 2020)

Australia și Noua Zeelandă sunt calificate direct, în calitate de gazde, dar ocupă câte un loc dintre cele acordate Asiei, respectiv Oceaniei. Ultimele trei locuri vor fi decise în urma unui turneu eliminatoriu, echipele participante fiind desemnate de ultimul clasament al FIFA, înaintea turneului. Fiecare continent va putea avea doar o singură selecționată favorită.

Turneul eliminatoriu va fi organizat pe trei grupe, primele două vor avea câte o echipă favorită și două echipe nefavorite. Se va disputa câte un meci de eliminare între cele două echipe nefavorite dintr-o grupă, iar echipa învingătoare va juca apoi cu echipa favorită. A treia grupă va avea două echipe favorite, fiecare dintre acestea urmând să se confrunte cu o echipă nefavorită. Ulterior, cele două selecționate învingătoare vor juca o partidă pentru ultimul loc de calificare la turneul final. Echipele de pe același continent nu vor fi distribuite în aceeași grupă, la tragerea la sorți.

Turneul eliminatoriu va avea loc tot în Australia și Noua Zeelandă, cu scopul de testare a fiabilității stadioanelor destinate Campionatului Mondial din 2023. Selecționatele australiană și neo-zeelandeză vor fi invitate să joace în meciuri amicale cu echipele din primele două grupe, astfel încât fiecare echipă va avea două jocuri în turneul eliminatoriu.

Related stories

Distribuire

Clasament