Primele produse oficiale cu mascotele Jocurilor Olimpice și Paralimpice de Iarnă 2022
Primele produse oficiale cu mascotele Jocurilor Olimpice și Paralimpice de Iarnă din 2022 se pot găsi în magazine începând din 5 Octombrie. O mulțime de colecționari pasionați au venit la magazinele oficiale să stea la coadă chiar în noaptea de 4 Octombrie. În ceea ce privește magazinul online, doar în trei ore vânzările au depășit 660.000 de yuani.
Data de 5 Octombrie a fost prima zi de lansare a produselor noi cu mascota Jocurilor Olimpice, Bing Dwen Dwen, și cea a Jocurilor Paralimpice de Iarnă, Shuey Rhon Rhon, după ce acestea au fost făcute publice, mai mult ziua respectivă era în vacanța prilejuită de Ziua Națională a Chinei, de aceea atât în magazinele reale cât și pe internet produsele s-au vândut ca pâinea caldă. Au fost pus în vânzare numai 2022 de insigne cu mascotele și tortul pentru ziua de naștere drept principale elemente de design și acestea se găsesc exclusiv în magazinul olimpic oficial pe platforma Tmall a companiei Alibaba. S-a vândut repede online și o altă insignă a mascotei numită „Qimeng" (startul visului) care a fost lansată pe piață tot în 2022 de bucăți.
Potrivit statisticilor, de la demararea vânzării la ora nouă dimineață până la ora 12, s-au vândust 5.459 de bucăți de produse pe Internet, din care 3.711 de produse cu mascote. Volumul total al vânzărilor a ajuns la 660.000 de yuani, iar vânzările produselor cu mascote s-au ridicat la 500.000 de yuani.
În 5 Octombrie, chiar înainte de ora nouă dimineață, jurnaliștii au văzut o coadă de aproape 200 de persoane la poarta magazinului de produse Jocurilor Olimpice de Iarnă din clădirea Gongmei de la Wangfujing din Beijing. Cumpărătorii pasionați din primele locuri ale coadei ajunseră la magazin încă la ora 22, noaptea anterioară.
Beijinghezul în vârsta de 59 de ani Wang Beinian și soția sa au fost primii la coadă. În 4 Octombrie, s-a înregistrat o scădere a temperaturilor în capitala Chinei, dar cuplul era entuziasmat. Având cu ei o saltea impermeabilă și jachete cu puf, soții au stat peste noapte în afara magazinului ca să poată cumpăra insigne cu mascotele scoase la vânzare în cantitate limitată și ultimele două insigne din seria celor 24 de elemente solare.
„Eu am început să colecționez insignele olimpice în momentul în care mai erau 500 de zile până la deschiderea Olimpiadei din 2008 de la Beijing", a declarat Wang Beinian. „De această dată, în designul insignelor Jocurilor Olimpice de Iarnă din Beijing s-a pus accent pe integrarea elementelor olimpice și a celor tradiționale chineze, având un specific chinezesc pronunțat. Noi sperăm să avem pe toate."
Domnul Li Li, de 68 de ani, și soția lui au stat și ei peste noapte, fiind printre primii la coadă. Cu toate că arătau cam obosiți, s-au înviorat imediat vorbind despre produsele Jocurilor Olimpice de Iarnă. Ei au cumpărat aproape toată gama de Ziua Națională și cea cu cele 24 de elemente solare, precum și insignele la vânzare în cantitate limitată, cheltuind mai bine de 2.000 de yuani.
Angajații magazinului au pregătit din timp bonuri ca să accelereze procesul de vânzare. Managerul general al clădirii Gongmei de la Wangfujing, Cong Hongbing, a informat că numărul clienților din ziua de lansare a noilor produse a fost dublu față de cel din zilele obișnuite. Creșterea numărului clienților s-a datorat mai întâi faptului că s-au lansat în premieră produsele cu mascote care cuprind rechizite, îmbrăcămite, insigne, brelocuri chei, artizanale, metale prețioase. În al doilea rând, s-au lansat ultimele două insigne din seria celor 24 de elemente solare - „roua rece" și „venirea brumei". În al treilea rând, produsele cu temele Zilei Naționale au sosit în stocul magazinului.
Este de așteptat ca mai multe produse cu mascotele olimpice să fie lansate în luna noiembrie. Dintre acestea, jucăriile cu mascote care au atras mult atenție se pot comanda online pe magazinul olimpic oficial pe platforma Tmall, începând din 5 octombrie.