ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi” (Capitole Miscelanee -Capitolul XXVI- Despre lucrurile exterioare) 3

7

Huizi îi zise lui Zhuangzi:

— Cuvintele tale sunt nefolositoare. Zhuangzi zise:

— Ştii că-s nefolositoare, aşa că pot să-ţi vorbesc despre ceea ce-i folositor. Nu poţi să nu spui că pământul e întins şi larg şi, cu toate acestea, omul foloseşte doar o bucăţică de pământ pe care să-şi pună picioarele. Va avea vreun folos pentru om bucăţica de pământ pe care o calcă, dacă aceasta se cufundă până-n Izvoarele Galbene (infernul) ?

Huizi răspunse că nu, nu mai are niciun folos. Şi atunci Zhuangzi zise:

— Deci folosul nefolositorului e clar ca lumina zilei! Zhuangzi continuă:

— Dacă omul poate colinda în toată voia, de ce să nu colinde potrivit poftei inimii? Dacă omul nu poate colinda după pofta inimii, va mai putea el colinda în voie? Misiunea unui om cu înţelepciune desăvârşită şi virtute înaltă nu e aceea de a se eschiva cu tot dinadinsul de lume şi s-o rupă cu cei aflaţi la putere, să nu facă cale întoarsă chiar de ar cădea ca din cer până în hău, alergând cu repeziciunea gândului fără să mai privească îndărăt. E vremelnic să fim laolaltă, tu ca domnitor iar eu ca supus al tău, când însă se va schimba lumea, nu ne vom mai dispreţui unul pe celălalt. De aceea se zice că omul desăvârşit nu şovăie în alergarea pe calea vieţii, admirarea vremurilor străvechi şi dispreţuirea prezentului fiind practica proastă a pedanţilor. Judecând treburile lumii actuale din punctul de vedere al celor de teapa lui Shiwei din vechime, cine ar putea să nu simtă că pluteşte în voia valurilor? Doar omul desăvârşit mai poate colinda în lume fără să pară ciudat şi să urmeze mulţimea fără a-şi pierde personalitatea. El nu are de gând să înveţe de la pedant şi să ţină de credinţa sa fără abatere.

Ochii pătrunzători sunt sclipitori, urechile ascuţite sunt subtile, nasul ager e sensibil, gura cunoscătoare de gusturi e rafinată, inima simţitoare e înţeleaptă, inteligenţa iscoditoare e virtuoasă. În orice caz, toate aceste căi să nu fie astupate. Astuparea duce la înecare, înecarea neîncetată duce la obstrucţie, obstrucţia duce la ivirea unei mulţimi de vătămări.

Toate lucrurile ce posedă cunoştinţă trăiesc din răsuflare. Dacă răsuflarea nu-i de ajuns, asta nu-i vina Cerului. Cerul dă locuri de trecere prin care răsuflarea nu încetează zi şi noapte. Omul e cel care-şi astupă propriile sale deschizături. Pântecul are mai multe cavităţi, sufletul se distrează în voie după pofta inimii. Dacă casa nu are un spaţiu gol, nevasta şi soacra vor cădea lesne la gâlceavă; dacă mintea mai puţin limpede hoinăreşte într-aiurea, apoi cele şase orificii se vor respinge unul pe celălalt. Marile păduri şi dealuri atrag oamenii, căci ei se simt în toată voia în adâncul acestora, cu sufletul divin.

Virtutea se revarsă pentru faimă, faima se revarsă pentru grozăvire, uneltirile şi ciorovăiala se nasc din împrejurări critice, agerimea minţii se naşte din dispute, îndărătnicia se naşte din conservatorism. Treburile cârmuirii sunt diriguite pentru binele marii obşti.

Ploaia cade la vreme primăvara, iarba creşte viguroasă şi arborii sunt stufoşi, iar truditorii de pe ogoare prind a-şi pregăti plugurile şi sapele, însă mai bine de jumătate dintre buruienile smulse cresc din nou şi nu se ştie din ce pricină.

Liniştirea minţii ajută la însănătoşire, masajul făcut la colţul ochiului ajută la prevenirea îmbătrânirii, iar liniştea sufletească poate potoli nerăbdarea. Cu toate acestea, astfel de remedii sunt prescrise pentru cei cu mintea tulburată, şi nu sunt luate în seamă de cei cu mintea liniştită. Omul sfânt nu-i interesat de ceea ce fac înţelepţii pentru a uimi lumea; omului sacru nu-i pasă de ceea ce fac înţelepţii pentru a uimi lumea; omul înţelept n-are grijă de ceea ce fac cei cu comportări alese pentru a uimi ţara; celui cu comportări alese nu-i pasă de ceea ce fac nemernicii pentru a se adapta la vremuri.

Un bărbat trăia lângă Poarta Yan, în statul Song. Când i-au murit părinţii, bărbatul s-a desfigurat exprimându-şi astfel durerea, iar în semn de compasiune i-a fost oferită o slujbă în capitală. Luând exemplu de la el, sătenii săi s-au desfigurat şi ei peste fire, aşa că jumătate dintre ei şi-au dat duhul. Când regele Yan avu de gând să-i ofere lui Xu You tronul său, Xu You fugi în adâncul munţilor. Când regele Tang a fost gata să-i cedeze tronul său lui Wu Guang, cuprins de furie, acesta s-a sihăstrit pe malul râului Kuanshui, urmat de discipolii săi. Auzind aceste întâmplări, de teamă că urma să i se ofere tronul, Ji Tuo s-a sihăstrit şi el urmat de discipolii săi, tot pe malul apei Kuanshui. Mulţi prinţi şi duci au venit la el pentru a-şi exprima simpatia. După trei ani, Shentu Di s-a aruncat în apa Râului Galben, punându-şi capăt zilelor în onoarea lui Ji Tuo.

Coşul de prins peşte este folosit la pescuit, dar imediat ce ai prins peştele, l-ai şi dat uitării. Capcana de prins iepuri e folosită pentru a prinde iepuri, dar când ai prins animalul, ai şi dat uitării capcana, limba este folosită pentru a exprima gândul, dar când ai exprimat gândul, ţi-ai şi uitat cuvintele. Unde oi găsi un om care şi-a uitat cuvintele, dar cu care mai pot discuta?

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursa fotografiei: ChinaFotoPress)