ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi” (Capitole Miscelanee -Capitolul XXV- Xu Wugui) 2

Capitolul XXV

Peng Zeyang

3

Ţara strămoşilor tăi şi satul copilăriei tale îţi încântă privirea şi, chiar dacă nouă zecimi din pământul lor sunt acoperite de dealuri cu păduri dese, tot te simţi fericit privindu-le. Mai mult, vezi ceea ce ai mai văzut şi auzi ceea ce ai mai auzit, ca şi cum ai vedea ivită în faţa lumii o terasă ridicată către ceruri!

Regele Rangxiang a dobândit Dao-ul şi a urmat cursul firesc al evenimentelor. Împreună cu toate lucrurile din lume, n-a avut nici început şi nici sfârşit, nici trecut şi nici prezent. El s-a schimbat zi după zi, împreună cu toate lucrurile din lume, dar şi-a păstrat totdeauna mintea lăuntrică intactă, în stare de desăvârşire. El nu s-a abătut niciodată de la firea sa naturală! Dacă noi luăm natura drept dascăl, dar nu izbutim să o luăm drept exemplu, ne vom pierde natura înnăscută, împreună cu toate lucrurile din lume. Care va fi atunci rezultatul dacă nu ne străduim să luăm natura drept exemplu? Înţeleptul nu are grijă nici de natură şi nici de om, nici de ce-i începutul şi nici de ce-i sfârşitul, nici de ce-i începutul şi nici de ce-i lucrul, se mişcă fără contenire împreună cu toate lucrurile din lume, iar ceea ce face el tinde spre desăvârşire şi nu se va degrada. El se potriveşte naturii, ce-i putem face?

Regele Tang, avându-l drept dascăl pe Deng Heng, un paznic de la palat, a învăţat de la acesta, dar nu s-a limitat la învăţătura lui. El a învăţat de la dascălul său cum să se conformeze naturii. L-a făcut pe Deng Heng renumit, dar acestuia nu i-a păsat deloc de propriul renume. Prin urmare, atât regele Tang cât şi Deng Heng şi- au câştigat o bună reputaţie. Confucius şi-a adunat toate minţile să înveţe de la ei.

Rongcheng a afirmat:

— Nu sunt ani fără zile şi nu-i nimic exterior fără ceva interior.

4

Regele Hui din Wei făcuse jurământ de alianţă cu regele Wei din Qi, însă acesta a încălcat alianţa, iar regele Hui fu atât de indignat încât a pus să fie trimis un asasin să-i ia viaţa regelui Wei.

La auzul acestei idei, dregătorul însărcinat cu problemele de război din Wei, Gongsun Yan, socoti acest plan drept o ruşine şi îi zise domnitorului:

Ca rege al unui mare stat, care are zece mii de care de război, vreţi să vă răzbunaţi ca un om de rând. Rog să conduc două sute de mii de oşteni şi să atac statul Qi. Vom lua prizonier poporul din Qi şi prăda vitele sale ca să-l facem pe domnitorul Wei să simtă un ghimpe în inimă şi să stea ca pe jar şi, după aceea, îi vom lua cetatea de scaun şi-l vom pune pe comandantul său de oşti, Tian Dan, să fugă cuprins de panică. Şi apoi îi voi biciui spinarea cu biciul de cai ca să-i rup şira spinării.

Auzind cele spuse, Jizi socoti că asta este o ruşine şi îi zise domnitorului:

— Doar distrugerea zidului înalt de zece ren, ce înconjoară cetatea Qi, va face ca truditorii noştri să aibă din nou parte de vremuri amare. Noi n-am ridicat armele timp de şapte ani. Asta-i virtutea de bază a unui cârmuitor. Gongsun Yan e un făcător de necazuri şi va aduce statului neorânduială. Nu trebuie să-i daţi ascultare.

Auzind cele spuse, Huazi socoti aceasta drept o ruşine şi îi zise domnitorului:

— Cel care vorbeşte în favoarea unui atac asupra statului Qi este un aducător de necazuri, care va pricinui tulburări statului. Cel care vorbeşte în defavoarea unui atac asupra statului Qi este şi el un făcător de necazuri, care va aduce ţării de asemenea neorânduială. Cel care spune că aceştia sunt doi aducători de necazuri este de asemenea un făcător de necazuri, care va pricinui ţării neorânduială.

Regele Hui din Wei zise:

— Atunci ce-i de făcut? Huazi zise:

— Nu trebuie să căutaţi nimic altceva decât Dao-ul!

La auzul unor asemenea vorbe, Huizi îl pofti pe Dai Jinren la Curte. Acesta din urmă îşi îngădui să-l întrebe pe domnitor:

— Aţi văzut vreodată un melc?

— Văzut!

— Dar ştiaţi că pe cornul stâng al melcului s-a întemeiat o ţară denumită Chushiguo, iar pe cel din dreapta alta, denumită Manshiguo. Cârmuitorii acestor ţări purtau întruna războaie crâncene pentru teritorii. De cum prindeau a se război, la graniţe se înălţau mormane cu leşurile oştenilor ucişi. Biruitorii îi urmăreau pe cei învinşi cale de cincisprezece zile, până ce îi nimiceau cu totul, după care se întorceau cântând marşuri triumfale.

Domnitorul zise:

— Vai! toate astea par a fi născocite! Dai Jinren zise:

— Dacă mi-aţi îngădui să vă mai pun vreo două-trei întrebări, s-ar putea să găsim sâmburele de adevăr.

— Mă învoiesc!

— Atunci spuneţi-mi cerul şi pământul au sau nu au margini?

— Sunt fără de margini!

— Ştiţi însă că faţă de întinderea plăsmuită de noi, nemărginită, ţara ce cugetăm s-o stăpânim e aşa de mică, de zici că nici n-ar fi o ţară?!

— Într-adevăr, socot că aşa este.

— Ei, ei, în glia mărginită însă de hotare, se află destule ţărişoare, printre care şi Wei şi Liang! Şi toate au câte un cârmuitor. În Liang soarta oamenilor stă în mâna Înălţimii Voastre. Ce vă apropie ori ce vă desparte de acel întemeietor, numit Man?

— Nimic.

Luminatul oaspete plecă, iar domnitorul rămase cufundat în gânduri.

Dai Jinren plecă şi el şi Huizi intră în palat să-l vadă pe domnitor, care îi zise:

— Acest oaspete e un om mare, mai mare decât un înţelept. Huizi zise:

— Dacă sufli într-un tub de bambus, vei slobozi un fluierat răsunător; când sufli în gaura unui mâner de sabie, se va auzi doar un fâşâit slab. Împăraţii Yao şi Shun au fost preamăriţi de toată lumea. A preamări pe împăraţii Yao şi Shun în faţa lui Dai Jimen nu-i nimic altceva decât un fâşâit fără putere.

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursa fotografiei: ChinaFotoPress)