ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi” (Capitole Miscelanee -Capitolul XXIII - Gengsang Chu) 3

Capitolul XXIII

Gengsang Chu

3

Omul cu mintea liniştită revarsă în jur lumină divină. Omul om vede în cel care aruncă lumină divină şi lucrul vede în el un lucru. Omul care se autocultivă continuă să aibă şi astăzi o fire statornică. Cel care are o fire statornică este miluit de lume şi ajutat de cer. Cel care-i miluit de lume se cheamă că-i un om al Cerului, iar cel care-i ajutat de Cer se cheamă că-i un fiu al Cerului.

Un învăţat caută să înveţe ceea ce poate fi învăţat; un om încearcă să înfăptuiască ceea ce nu poate fi înfăptuit; un orator caută să argumenteze pentru ceea ce nu poate fi argumentat. Cel care ştie să se oprească acolo unde ceva nu mai poate fi cunoscut a atins perfecţiunea, iar cel care nu se mulţumeşte cu cele cunoscute va fi sfărâmat de roata Cerului.

Hrăneşte-ţi forma fizică cu lucruri pe care le posezi. Să-ţi nutreşti sufletul făr-a-ţi tăinui înşelăciunea. Cultivă-ţi mintea ca de alte lucruri să ţi se lege. Chiar şi aşa, îţi vor sosi toate relele. Asta-i voinţa Cerului, nu-i vina omului; asta nu-ţi poate afecta virtutea şi nici nu-ţi poate tulbura mintea. Trebuie să-ţi stăpâneşti sufletul în mod inconştient, şi nu cu conştiinciozitate.

Dacă îţi dai pe faţă sentimentele nesincere, vei da adesea cale slobodă şi în mod neadecvat simţămintelor tale, şi va fi cu atât mai vârtos o greşeală să laşi gândurile rele să-ţi pătrundă în inimă.

Omul care săvârşeşte ziua în amiază mare fapte rele, va fi condamnat de o mulţime de oameni; iar cel care făptuieşte fapte rele în colţuri ascunse va fi osândit de duhuri. Omul care are o inimă luminată de faţă atât cu oamenii cât şi cu duhurile, va putea trece singur prin lume, fără frică .

Cel care caută satisfacţia spirituală, nu-i pasă de faimă când se apucă de o treabă, iar cel care caută avere, năzuieşte la o aparenţă de satisfacţie. Doar omul care întreprinde o ispravă fără să spună nimic îşi va păstra totdeauna strălucirea, pe când cel care năzuieşte la avuţie e doar un negustor. Oamenii îl văd ca pe o matahală ce stă pe vârful picioarelor .

Pe omul cu mintea deschisă faţă de lucruri îl îmbrăţişează lucrurile, în schimb cel strâmt la minte, care nu-şi poate îngădui nici propriul trup, ar putea el îngădui pe alţii? Omul care nu îngăduie pe alţii nu va avea pe nimeni care să-i fie drag, iar cel care nu are pe nimeni drag se va lăsa singur în părăsire. Nu-i armă mai ascuţită decât voinţa, chiar şi cea mai ascuţită sabie e mai prejos de voinţă. Nu-i pagubă mai mare decât cea pricinuită de forţele Yin şi Yang, care umplu tot văzduhul între cer şi pământ, şi de care nimic n-are chip de scăpare. Nu forţele Yin şi Yang aduc vătămare oamenilor, ci inima care nu se schimbă odată cu schimbarea forţelor Yin şi Yang.

4

Dao-ul pătrunde în toate lucrurile. Pentru orice lucru există şi despărţire şi întregire, şi împlinire şi prăpădire. Dezgustătoare-i despărţirea, dar în urma despărţirii urmează desăvârşirea. Ceea ce-i desăvârşit devine apoi iar dezgustător, căci în urma-i vine o nouă desăvârşire. De aceea când sufletu-ţi rătăceşte fără înturnare, vei fi văzut ca un duh, dacă însă sufletul care iese îşi găseşte un sălaş, se cheamă moarte. Un om a cărui fire înnăscută piere când încă îi mai dăinuie forma fizică, nu-i decât un duh. Dacă omul cu forma-i fizică urmează Dao-ul cel fără de formă, atunci el va adormi în pace-adâncă, în noaptea uitării!

Dao-ul vine din nefiinţă şi se duce tot în nefiinţă. E o substanţă, dar nu stă nicăieri. Creşte făr-a avea nici început şi nici capăt. Lucrurile iau fiinţă făr-a avea vreun sălaş, dar sunt substanţiale. Ceea ce-i substanţial ia fiinţă făr-a avea un loc special, este spaţiu; ceea ce creşte fără să aibă nici început şi nici capăt, este timp. Există naştere, există şi moarte; există ieşire şi intrare. Locul de unde ies şi intră lucrurile nu are o formă fizică şi se cheamă Poartă a Cerului. Poarta Cerului este o nefiinţă. Toate lucrurile ies din nefiinţă, căci fiinţa nu poate ieşi din fiinţă, ci poate doar ieşi din nefiinţă, care este în ultimă analiză neant. Acolo-i sălaşul înţelepţilor.

Oamenii din vechime au dobândit cunoştinţe fundamentale în anumite privinţe. În ce privinţe? Erau unii care credeau că la începutul dintâi nu era nimic—aceasta-i viziunea de bază, viziunea completă, la care nu mai poate fi adăugat nimic! Alţii credeau că lucrurile au existat de la bun început, aceştia socoteau naşterea ca pe o pierdere şi moartea drept o revenire. Astfel lucrurile aveau deja deosebiri. Mai erau alţii care credeau că era nefiinţă la începutul dintâi şi apoi a apărut viaţa, care se preschimbă în scurt timp în moarte. Aceştia socoteau nefiinţa drept capul, viaţa ca fiind trupul şi moartea ca fiind fundul. Eu m-oi lega prieten cu cei care-s conştienţi de faptul că nefiinţa, viaţa şi moartea sunt una. Aceste trei lucruri deşi diferite, aparţin uneia şi aceleiaşi seminţii. Aşa-i cu seminţiile Zhao şi Jing, cunoscute prin cinurile lor, şi cu seminţia Qu care era renumită prin feudă. Ele toate aparţineau uneia şi aceleiaşi seminţii în statul Chu, cu toate că aveau nume de familie diferite.

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursă: ChinaFotoPress)