ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi” (Capitole Miscelanee -Capitolul XXIII - Gengsang Chu) 2

Capitolul XXIII

Gengsang Chu

2

Nanrong Chu şedea pe scaunul său cu faţa ridicată şi cu o expresie gravă şi zise:

— Pentru un om ca mine care nu mai e în floarea tinereţii, cum ar mai fi posibil să înveţe de la domnia-voastră pentru a ajunge în starea omului desăvârşit de care aţi vorbit?

Gengsangzi zise:

— Ţii la trupul tău, menţine-ţi firea, nu-ţi frământa mintea şi- apoi în trei ani vei ajunge în starea de care tocmai am vorbit.

Nanrong Chu zise:

— Ochii ca formă, nu ştiu ce deosebire există între ei, dar ştiu că orbii nu-şi pot vedea trupul. Nu ştiu ce deosebire există între urechi, dar surzii nu pot auzi cu propriile urechi. Inima ca formă, nu ştiu ce deosebire există între ele, dar nebunii nu pot cugeta cum se cuvine cu mintea lor. Forma fizică a omului de rând comparativ cu forma fizică a omului desăvârşit sunt ele de asemenea pe potrivă, dar e cu neputinţă ca posesorii acestora să se înţeleagă între ei. Astăzi, Gengsang Chu le-a zis învăţăceilor săi: „Ţineţi la trupul vostru, menţineţi-vă firea, nu vă frământaţi minţile.” Cuvintele tale de-abia au ajuns la urechile mele!

Gengsangzi zise:

— Am isprăvit de spus. Micile viespi nu pot cloci omizi, micile găini din statul Yue nu pot cloci ouă de lebădă, dar găinile mari din statul Lu pot! Găinile-s dăruite cu acelaşi har, una poate şi alta nu poate pentru că abilităţile lor diferă. Eu nu am capacitatea de a te lămuri pe acest subiect. De ce nu te duci înspre Miazăzi să-i faci o vizită lui Laozi?

Cu straiţa cu merinde în spinare, Nanrong Chu bătu cale lungă, vreme de şapte zile şi şapte nopţi, şi ajunse în cele din urmă la poarta casei lui Laozi.

Laozi zise:

— Ai venit din ţărişoara lui Gengsang Chu?

— Da, veni răspunsul. Laozi zise:

— De ce eşti însoţit de atâţia oameni?

Nanrong Chu se uită în urma-i şi întoarse capul cu uimire. Laozi zise:

— N-ai înţeles cuvintele mele?

Jenat, Nanrong Chu lăsă capul în jos, oftă şi apoi privind în sus zise:

— Pe moment am uitat cum să răspund, aşa că am dat uitării şi întrebarea pe care vroiam să v-o pun.

Laozi zise:

— Ce vrei să zici? Nanrong Chu zise:

— Dacă nu ştiu, oamenii vor spune că-s ignorant; dacă ştiu, voi aduce mâhnire trupului meu. Dacă nu-s măriminos, voi face rău altora; dacă sunt măriminos, îmi pot face mie rău. Dacă nu susţin dreptatea, voi pricinui durere altora, iar dacă susţin dreptatea, îmi voi pricinui mie durere. Cum să ies din acest impas? Sunt încurcat din cauza acestor dileme. Sper că pot ieşi din încurcătură prin sfaturile pe care mi le poţi da, şi asta datorită relaţiei de prietenie cu Gengsang Chu.

Laozi zise:

— Privindu-te între sprâncene, am şi aflat ce e în sufletul tău. Acum ceea ce ai mărturisit a confirmat ce am simţit. Te-ai cufundat într-o stare de confuzie, aşa că arăţi ca un copil care şi-a pierdut părinţii şi îi caută cu ajutorul unei prăjini, plutind pe întinsa mare. Eşti ca un micuţ vagabond intrat într-o mare încurcătură. Vrei să revii la firea ta înnăscută, dar nu ştii cum să faci, bietul de tine!

Nanrong Chu îi ceru lui Laozi îngăduinţa să fie găzduit în casa lui. El căută din răsputeri să-şi cultive în sine binele şi să se lepede de rău, chinuindu-se singur vreme de zece zile. După aceea, se duse din nou să-l vadă pe Laozi.

Laozi zise:

— Acum că ţi-ai dat toată silinţa să-ţi purifici sufletul, de ce te mai simţi trist? Pesemne că se mai plămădesc în inima ta gânduri rele. Când neliniştea sufletească nu poate fi stăpânită dinăuntru, trebuie să ţi-o ogoieşti pe dîn afară. Când neliniştea sufletească poate fi ţinută pe dîn afară, trebuie să ţi-o domoleşti dinăuntru. Când tulburarea sufletească nu ţi-o poţi înăbuşi nici pe din afară şi nici înlăuntru, atunci chiar să fie un om plin de Dao şi virtute de- abia s-ar putea stăpâni pe sine. Cu atât mai mult cineva ca tine care de-abia a prins a învăţa Dao!

Nanrong Chu zise:

— Un om dintr-un sat cade bolnav la pat şi vecinul său se duce să-l vadă. Dacă poate spune ce-l supără şi zice că-i bolnav, atunci boala lui nu-i gravă. Dacă am învăţat puţin despre Dao, sunt ca un om a cărui boală se agravează când ia medicamente, aşa că vreau să învăţ doar calea de a-mi menţine viaţa.

Laozi zise:

— Calea pentru a-ţi menţine viaţa este îmbrăţişarea Unu-lui (Dao, concepţie filosofică enunţată de Laozi, înţeleasă ca legea de dezvoltare şi schimbare a lucrurilor, ca ordine universală proprie naturii, societăţii şi gândirii omeneşti—N.t.), poţi tu oare? Poţi să-ţi menţii firea înnăscută? Poţi şti fără divinaţie ce va fi, noroc sau ghinion? Poţi şti unde să te opreşti? Cât e destul? Poţi să te ceri doar pe tine însuţi în loc de a-i cere pe alţii? Poţi scăpa de îngrijorări şi griji? Poţi rămâne naiv şi ignorant? Poţi să te porţi ca un nou născut? Un prunc nou născut poate urla toată ziulica fără să-şi piardă vocea, căci se află în armonie desăvârşită cu natura; poate să-şi ţină strânse mânuţele toată ziua, căci aşa-i în fire; poate ziulica întreagă să privească lung fără să clipească, căci îşi concentrează mintea în sine. El se mişcă făr-a şti încotro se duce şi stă locului fără a şti ce să facă. Se schimbă şi se transformă odată cu schimbarea şi transformarea tuturor lucrurilor, curgând cu toţi ceilalţi, purtaţi ca de aceleaşi valuri. Asta-i calea de a-ţi menţine viaţa.

Nanrong Chu întrebă:

— Asta-i virtutea omului desăvârşit? Laozi zise:

— Nu. Asta-i doar calea de a-ţi stimula mintea, precum se topeşte gheaţa. Poţi tu face asta? Conformându-se cu natura, oamenii desăvârşiţi împărtăşesc hrana cu pământul, iar bucuria cu cerul. Ei nu-şi vor tulbura mintea alergând după merite şi renume, după câştiguri şi leafă, în relaţiile complicate dintre oameni. Ei nu vor arunca vina unii asupra altora, nu vor urzi comploturi şi nici nu vor plăsmui intrigi. Ei se duc şi vin ca pruncii lipsiţi de griji. Asta-i calea de a-ţi menţine viaţa.

Nanrong Chu întrebă:

— Asta-i starea supremă? Laozi zise:

— Nu. Chiar acuşi te-am întrebat. Poţi să te porţi ca un sugar nou-născut? Un sugar nou-născut stă pe loc fără să ştie ce face şi se mişcă făr-a şti încotro se duce. Forma-i fizică e ca un arbore veştejit

şi inima sa e aidoma cenuşei stinse. Astfel, nenorocul nu-i va sosi şi norocul nu-i va veni, aşadar cum ar putea suferi vreo nenorocire pricinuită de oameni?

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man

(Sursă: ChinaFotoPress)