ZHUANGZI - „Tratat filosofic al lui Zhuangzi” (Capitole interioare- Capitolul I - Rătăcire) 2

Capitole interioare

Capitolul I

Rătăcire

2

Yao ﹡ vru să-i cedeze tronul lui Xu You﹡﹡ zicându-i:

— Când soarele sau luna străluceşte, dacă nu stingi focul torţei, nu e greu să vezi lumina ţortei?!

De asemenea, nu mai irigi ogoarele dacă ploaia cade la timp, altfel ar fi o irosire de trudă! În Lumea subcerească o să se înstăpânească pacea şi liniştea dacă te vei urca pe tron, însă eu ocup încă acest loc şi asta mă nelinişteşte. Acceptă, rogu-te, cârma acestui imperiu.

Xu You răspunse:

— Imperiul e în bună rânduială de când sunteţi pe tron. Dacă am să iau locul Măriei Tale, voi căuta renumele? Întrucât renumele e doar umbra realităţii, vreţi să fiu o umbră? Pitulicea cuibăreşte într-o pădure deasă însă foloseşte pentru asta doar o ramură. Cârtiţa care se duce la râu bea apă doar până burta i-e plină. Renunţaţi la idee, Domnul meu, întoarceţi-vă de la această idee pentru binele poporului. N-am nevoie de imperiu. Vă mai spun, dacă bucătarul nu-şi face datoria, nu se cade ca preotul să-l înlocuiască la gătirea ofrandelor pentru ceremonii.

Jianwu îl întrebă pe Lianshu﹡﹡﹡:

— Am auzit de la Jieyu﹡﹡﹡﹡ vorbe mari şi necuviincioase, încurcate şi neînţelese. Am fost tare înfricoşat de vorbele lui fără margini, aidoma Râului ceresc de-argint, depărtate de subiect, fantastice şi cutremurătoare, şi cam lipsite de raţiune!

Lianshu întrebă:

— Ce a zis?

— El a zis: „Pe muntele îndepărtat Guye sălăşluieşte un om cu însuşiri divine, cu pielea albă ca zăpada şi translucid ca gheaţa şi cu trupul mlădios ca al unei fecioare candide. Nu mănâncă grâne, inspiră vânt, bea rouă, călăreşte pe nori şi pe ceţuri, mână dragonul zburător şi colindă plutind în văzduh până dincolo de cele patru mări. Izbăveşte toate lucrurile de năpastă doar concentrându-şi puterea spirituală şi asigură an de an recolte bogate. Cred că toate acestea sunt delirări incredibile.”

Lianshu zise:

— Într-adevăr! N-ai cum să-l faci pe un nevăzător să vadă farmecul culorilor bogate şi strălucitoare, aşa cum nu-l poţi face nici pe un surd să audă glasul de clopot şi tobă. Există orbire şi surzenie nu doar din punct de vedere fizic ci şi spiritual. La auzul unor asemenea vorbe, îmi dau seama că eşti întocmai ca şi mai înainte. Acel om cu însuşiri divine şi plin de virtuţi poate uni oricând lucrurile într-un singur tot. Lumea subcerească jinduieşte după rânduială şi linişte, cum crezi că şi-ar da el osteneala să se lase prins cu treburile cârmuirii lumii! Un astfel de om nu va fi vătămat de niciun lucru. El nu se va îneca în puhoaiele revărsate ce-şi ridică crestele înspumate până în tării, nici nu va simţi arşiţa într-o mare secetă ce topeşte metalul şi piatra şi pârjoleşte pământul şi dealurile. Doar din colbul şi pleava sa i-a zămislit pe Yao şi Shun. ﹡﹡﹡﹡﹡ Cum ar putea el să se apuce de cârmuirea lumii de rând?

Un om din statul Song s-a dus în statul Yue să vindă bonete pentru ceremonii.

Numai că oamenii din Yue obişnuiau să se radă pe cap şi să-şi tatueze trupul, aşa încât bonetele le erau nefolositoare.

Yao a adus rânduială în imperiul său şi a cârmuit în tihnă cele patru mări, însă după întoarcerea dintr-o vizită făcută celor patru oameni cu însuşiri divine aflaţi pe muntele Guye, la miazănoapte de râul Fen, şi-a pierdut interesul pentru cârmuirea lumii subcereşti.

——————————

﹡Yao — Împărat, pe numele său Fangxun, unul dintre „cei cinci împăraţi mitici’’ din vremurile imemoriale ale Chinei, consideraţi de confucianişti drept împăraţii cei înţelepţi şi luminaţi.

﹡﹡　Xu You — nobil devenit un pustnic legendar, a refuzat să devină rege şi a fugit la poalele muntelui Qishan, la miazăzi de râul Yingshui, unde a început să cultive pământul. Yao l-a chemat din nou să cârmuiască cele Nouă Ţinuturi, dar Xu You nici n-a vrut să audă şi s-a dus pe malul râului Yingshui, să-şi „spele urechile’’.

﹡﹡﹡Jianwu, Lianshu — personaje fictive.

﹡﹡﹡﹡Jieyu — cărturar smintit devenit pustnic în statul Chu.

﹡﹡﹡﹡﹡Yao şi Shun — împăraţi mitici chinezi, descrişi ca şi cârmuitori modeşti şi cumpătaţi, care se îngrijeau de popor.

3

Huizi﹡ îi zise lui Zhuangzi:

— Principele din Wei﹡﹡ mi-a dăruit o sămânţă de dovleac-tigvă mare, am plantat-o şi a dat un rod care poate păstra în el cinci Dan﹡﹡﹡ de grâne. Nu-i destul de rezistent ca să păstrezi în el apă sau lichid dens; l-am despicat în două ca să-l folosesc ca polonic. Dar e prea larg ca să-mi fie de îndemână. Acest dovleac-tigvă nu poate să nu fie socotit ca mare, dar nu-mi e de folos, aşa că l-am făcut ţăndări.

Zhuangzi zise:

— Nu prea ştii într-adevăr să foloseşti un lucru mare. În statul Song trăia un om care se pricepea să prepare un leac pentru palme crăpate. Toată suflarea din satul său se îndeletnicia din generaţie în generaţie cu spălatul mătăsurilor brute. Auzind de balsam, un negustor s-a oferit să cumpere reţeta cu o sută de monede de aur. Omul din Song şi-a adunat toată familia la sfat, zicând: „De generaţii întregi ne ocupăm cu spălatul mătăsurilor brute şi am strâns laolaltă doar câteva monede de aur. Acum, într-o singură dimineaţă ne putem alege cu o sută de monede de aur dacă vindem reţeta, propun deci s-o vindem.”

Negustorul care a obţinut reţeta i-a oferit-o principelui din Wu, care se războia cu statul Yue. Principele din Wu l-a făcut comandantul flotei sale. În timpul iernii, oştirea din Wu a dus o bătălie pe mare cu oastea statului Yue, care a suferit o înfrângere totală. Atunci negustorul nostru a primit drept răsplată o mare feudă de la principele statului Wu. Aceeaşi reţetă a leacului pentru mâini crăpate, folosind-o, unul s-a ales cu o feudă, iar altul nu a scăpat de trudnicul spălat al mătăsurilor brute, pentru că ei au folosit-o în mod diferit. Acum ai un mare dovleac-tigvă care poate păstra în el cinci dan de cereale, de ce nu-l legi în jurul şalelor tale pe post de plută când treci un râu sau un lac, în loc să-ţi faci griji că-i prea mare ca să fie folosit? Mi se pare că nu eşti în toate minţile!

Huizi îi zise lui Zhuangzi:

— Am un mare arbore, numit de oameni chu. Trunchiul lui este atât de noduros şi butucănos, încât un dulgher abia poate să-l măsoare cu linia sa mânjită de cerneală; ramurile sale sunt atât de răsucite, încât echerul şi compasul de trasare abia pot fi folosite pe ele. Arborele chu se află la o margine de drum, dar niciun dulgher nu aruncă o privire către el. Acum vorbele tale sunt asemenea arborelui meu, atât de mari şi inutile, încât nimeni nu-i dispus să le asculte.

Zhuangzi zise:

— N-ai văzut oare vreodată o pisică sălbatică sau o nevăstuică? Stă ghem la pământ, pândindu-şi prada. Animalul se repede la dreapta, la stânga, în sus şi în jos, şi sare până cade într-o cursă şi moare. Pe de altă parte, iacul, cu tot trupu-i colosal şi cu puterea-i extraordinară, nu poate prinde şobolani. Acum ai un mare arbore, dar îţi faci griji de inutilitatea sa. De ce nu-l plantezi în Ţara Nimicniciei, o întindere pustie, unde nu creşte nimic şi nu ajunge nimeni? Acolo poţi rătăci fără ţintă şi dormi apoi fără griji dedesubtul lui. Nimeni nu-l va reteza cu toporul şi nici nu-i va pricinui vreo vătămare, de unde ar atrage spre sine o năpastă!

Traducere: Xu Wende

În colaborare cu Sanda Man