Ivica Bakota: Experiențele China sunt tot mai importante pentru alte state

2021-12-03 09:00:00
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Ivica Bakota, sinolog și profesor din cadrul Şcolii de Economie şi Management din Zagreb (Croația), a acordat recent un interviu pentru China Media Group, vorbind despre dezvoltarea Chinei. Sinologul croat a declarat că, odată cu reforma și deschiderea către exterior, China se dezvoltă într-un ritm fără precedent. China a devenit a doua economie a lumii, fiind între puținele state care au reușit să treacă, într-un timp foarte scurt, de la o țară agricolă și cu venituri reduse, la una mult mai dezvoltată, bazată cu precădere pe tehnologiile înalte.

Cunoaşterea reformei din China are semnificaţii nu doar pentru a ști cum a reuşit China să valorifice oportunităţile, ca să asigure cele două obiective centenare proprii, pentru a acumula mai multă experienţă pentru reforme, ci şi pentru a cunoaşte faptul că experienţa Chinei este tot mai importantă pentru alte state. Așa cum China este performantă economic, tot mai multe state văd în aceasta un exemplu de urmărit, în propria modernizare.

Este foarte uşor ca lumea să vadă cât de reuşită este reforma chineză din ultimele patru decenii, că această reformă este instituţionalizată şi produce rezultate remarcabile în numai câteva zeci de ani. Oamenilor le este uşor să creadă, indiferent de unde sunt, într-o tranziție mai directă, rapidă şi preluată în mod direct. Dar, reforma chineză este cu totul diferită faţă de cele din Europa de Est şi fostele țări URSS. Reforma chineză este treptată şi a condus la un salt în dezvoltare, în timp ce în Europa de Est şi URSS a fost menţinut şi chiar a crescut decalajul față de statele occidentale.

Care este secretul reformei chineze? Principalii economişti au încercat să explice toate tranzițiile economice printr-un singur set de teorii, precum deschiderea către investiţii străine, liberalizarea preţurilor, intensificarea proprietăţii intelectuale, stabilizarea macroeconomică prin controlul inflaţiei, un set complet de politici financiare, toate acestea vizând investiţiile interne, urbanizarea şi capacitatea de producţie, şi anume obiectivele tranziției. China nu este nicidecum similară cu fostele state comuniste în privinţa economiei, politicii şi societății. Primele au realizat obiectivele de urbanizare şi industrializare şi au atins nivelul veniturilor medii, în timp ce China a rămas o ţară agricolă şi una dintre ţările sărace din lume.

Spre deosebire de modalităţile existente, reforma Chinei a fost aplicată prin simplificarea administraţiei, pentru a stimula forţa de producţie la nivel fundamental şi prin coordonarea tuturor nivelurilor pentru a realiza obiectivele economice. Reforma chineză acordă o atenţie mai mare rezultatelor, nefiind doar un experiment, ci mai degrabă având un spirit experimental, fiind o reformă a sistemului. Această exprienţă merită să fie cunoscută.

Related stories

Distribuire

Clasament