Despre amintirile actorului mim George Ciolpan din China

Dialog cu actorul mim, George Ciolpan

Bună ziua de la Beijing şi bine aţi venit la emisiunea „Cultura Chinei într-o ceaşcă". Cum a fost aventura artistului de pantomimă George Ciolpan în China?

A fost o aventură foarte frumoasă, foarte multe impresii minunate să ştiţi, am cunoscut oameni minunaţi, foarte mulţi oameni prietenoşi, amabili, corecţi. Totul a fost organizat la cel mai înalt nivel. Cele mai frumoase impresii le-am avut de la Carnavalul Internaţional al Artelor de la Beijing.

Ce momente aţi prezentat la Carnavalul Internaţional al Artelor de la Beijing pe care tocmai l-aţi menţionat şi cum aţi selectat repertoriul ştiind că o să jucaţi pentru publicul chinez, diferit oarecum de cel din Occident?

Eu ştiam din timp, am fost anunţat unde voi juca. Ştiam că voi juca în aer liber, pe o scenă deschisă, instalată într-un parc imens, foarte frumos şi având în vedere acest lucru mi-am propus să prezint un spectacol adecvat situaţiei. Pentru că, dacă aş fi prezentat altceva, de exemplu ceva dramatic sau filosofic, nu poate lumea să se concentreze într-un spaţiu deschis la aceste lucruri. Deci, am prezentat spectacolul de pantomimă comică Dirijorul. Ce este Dirijorul în două cuvinte? Este un spectacol care este conceput, este compus din mai multe numere independente, ca de exemplu Pianistul, Virtuosul violinist, O Sole Mio, La petrecere, Caractere, La teatru şi altele, unde Dirijorul, care este eroul principal al spectacolului, pentru că eu joc de unul singur, este eroul spectacolului meu, îşi dirijează propriul spectacol-concert având partitura în faţă şi aceste numere sunt pe înţelesul tuturor, adică nu este nimic complicat în ele. Este distractiv, este antrenant, este excentric, toate au un suport muzical. Aşa că a fost foarte bine, a fost foarte, foarte frumos pentru orice vârstă. Chiar şi copiii care erau prezenţi la spectacol, erau foarte mulţi, au primit foarte bine spectacolul.

Aceasta era chiar următoarea întrebare, cum aţi fost primit de spectatorii chinezi, care au fost reacţiile lor, aţi reuşit să le aduceţi zâmbetul pe buze şi să-i impresionaţi? Cum v-aţi simţit dvs. acolo pe scenă?

A fost primit foarte bine. De ce? Pentru că, în primul rând, pantomima este un limbaj universal şi probabil că, acum nu ştiu cum este în China, dacă este pantomimă probabil că este tradiţională, era pentru ei ceva nou, pentru că eu folosesc pantomima modernă şi stilul modern. I-am impresionat pentru că au înţeles în primul rând, au râs, pentru că erau momentele comice, dar umorul fiind şi el universal lumea râde de ceea ce este comic. Cu atât mai mult au fost momente frumoase în sensul că este interactiv spectacolul. Eu iau persoane din public, îi aduc pe scenă şi, de exemplu, încercăm să construim o orchestră împreună, fiecare îşi are instrumentul lui şi atunci ne distrăm, imaginar bineînţeles şi atunci ne distrăm foarte tare pentru că ei aşteaptă foarte multe surprize, deci era şi interactiv. A fost primit foarte bine, eu sunt foarte mulţumit de cum a decurs spectacolul.

Cât de dificil este să transmiteţi emoţie doar prin gesturi şi mimică?

Nu este dificil, este o imensă satisfacţie pentru mine şi vă spun de ce. Personal, nu-mi place vorbăraia, deci unde sunt prea multe vorbe mi se pare plicticos. Pentru mine este foarte important să spui multe, de exemplu dacă este vorba de vorbe, prin puţine cuvinte ori pantomima în acest sens îşi propune şi cred că este ca o definiţie a ei, să spui foarte multe fără a rosti cuvinte. Chiar un epitaf de pe piatra funerară a unui mare mim al secolului XVIII, Jean-Louis Barrault, el şi-a dorit să fie scris acest epitaf pe piatra lui de mormânt – "Aici odihneşte omul care a spus totul fără a rosti cuvinte." Eu, ca persoană folosesc foarte puţine cuvinte, nu-mi place foarte multă vorbă, cu cât mai puţine cuvinte, cu atât mai bine este, adică dacă ele sunt spuse, să fie spuse cu foarte mult sens şi atunci transmit ceea ce se întâmplă în interiorul tău. A scoate din acest interior, a face ca interiorul să spunem aşa să devină vizibil, invizibilul vizibil este ceva extraordinar şi asta este asemenea unui magician. Dar pentru asta e nevoie de o tehnică anume, de o tehnică foarte bine pusă la punct, de o tehnică interioară, de o tehnică exterioară, de o expresivitate anume, pentru că foloseşti simboluri, semne foloseşti, dar totodată să fie şi pe înţelesul publicului, să nu se transforme asta într-un fel de rebus sau să fie ceva enigmatic. Nu este bine, mimul sau actorul de pantomimă trebuie să fie înţeles, indiferent ce ar prezenta el. Dar ţine de măiestria lui, când el transmite ceva foarte clar, un mesaj foarte clar şi este foarte bine citit de spectator. Ca să revin la întrebare, nu este dificil, este extraordinar de frumos, de important pentru mine să pot transmite emoţiile fără să vorbesc.

Câtă muncă se află în spatele construirii unui număr desăvârşit de pantomimă?

Foarte bună întrebare. Mulţumesc! Exerciţiul este continuu, zilnic. El a devenit ca respiraţia. Un mare regizor rus al secolului XX, Vsevolod Meyerhold, spunea: "Nu există artă fără exerciţiu şi exerciţiu fără artă." Un număr de pantomimă poate să-mi ia şi luni întregi. Un spectacol întreg poate să ia şi câţiva ani. De exemplu, la Dirijorul am lucrat destul de mult. Este exerciţiu continuu într-un cuvânt. Ca să aduc un mic exemplu, în artele marţiale un discipol se apropie de maestru şi-l întreabă. Maestre, cât trebuie să exersez ca să ajung la desăvârşire? Şi maestrul i-a răspuns. Până la moarte. Da, exerciţiul este ca respiraţia şi lucrul este continuu, pentru că un număr sau un spectacol niciodată nu este terminat. Întotdeauna este loc pentru a-l îmbunătăţi, de a aduce ceva nou, ceva în plus. Niciodată nu termini. Tot timpul vrei să mai pui ceva frumos, să mai adaugi, să fie şi mai, şi mai frumos. Aşa că, practic, lucrul este continuu, aşa aş putea să vă răspund.

Se spune că pantomima este pentru acei actori care desăvârşesc o lume interioară bogată şi care sălăşluiesc artistic în ea şi care tânjesc după elocinţa tăcerii căreia încearcă să îi găsească gesturi cât mai grăitoare. Vă regăsiţi în aceste cuvinte, domnule George Ciolpan?

Da, cu siguranţă. Etienne Decroux, considerat părintele pantomimei moderne, un francez, spunea: "Mimul sau actorul de pantomimă este un actor de cea mai înaltă calificare. Şi de ce? Pentru că el, prin tehnica lui, prin măiestria lui, poate reda lucruri pe care actorul de teatru, actorul dramatic nu le poate, nu-i stă în putere să facă aşa ceva." Deci, trebuie să aibă foarte multe un mim, un actor de pantomimă, pentru că din nimic nu iese nimic, trebuie să aibă un arsenal foarte serios la îndemână, emoţional, estetic, civic, magnetic, energetic, filosofic ş.a.m.d., să fie o încărcătură foarte mare. Numai atunci poţi transmite ceva instant publicului sau mesajul pe care îl transmiţi atunci poate fi complet şi poate fi înţeles de către public. Altfel nu se poate în tehnica interioară, pentru că există aşa mici secrete şi vă spun. În arta mimului există tehnică interioară şi tehnică exterioară, adică interiorul este ceea ce m-aţi întrebat dvs. acum şi exteriorul este cum poate să le facă el în exterior. Vă dau un exemplu. Cum poate mimul să facă un mers pe loc şi noi să credem, spectatorul, publicul, că el cu adevărat merge, poate să meargă împotriva vântului, poate să urce pe o scară inexistentă, să coboare pe o frânghie, să fie în apă, să fie la un geam şi noi să credem că aceasta este iluzie. Chiar am avut nişte momente absolut nemaipomenite. Mie îmi place foarte mult să joc pentru copii pentru că sunt cei mai sinceri spectatori şi cei mai buni pentru mine şi era în unul din numere un moment unde era un geam de sticlă. Eu făceam acest geam şi bineînţeles că iluzia este foarte mare, adică ai impresia că este cu adevărat ceva acolo în faţa ta. După spectacol, eu îmi strângeam recuzita şi doi băieţei au urcat pe scenă şi foarte discreţi, în locul unde făceam acest număr, unul face aşa cu degetul în aer şi zice fii atent, aici era un geam, eu l-am văzut, sigur că aici era un geam. Unde este? Şi făcea cu mâna să vadă dacă este sau nu geamul respectiv. Bineînţeles, pentru mine a fost o foarte mare bucurie pentru că ei au crezut într-adevăr. Iată asta este tehnica exterioară când mimul face nişte lucruri, creează nişte iluzii pe scenă şi spectatorul crede. Este un mare lucru. Este ca un magician, am mai zis, creează un miracol, pentru că asta stă în puterea unui mim, un actor de teatru, un actor dramatic nu poate face aşa ceva. Şi prin tehnica lui poate face foarte multe. De exemplu, eu am un număr în repertoriu care se numeşte Evoluţia, unde, în trei minute, trei minute şi 20 de secunde cred că durează, bineînţeles că este cu un suport muzical, joc naşterea şi moartea unei întregi civilizaţii. În trei minute. Iată ce poate face un mim, ce nu poate face un actor de teatru. Iată care este diferenţa între un mim şi un actor de teatru. Şi ca să vă răspund complet la această întrebare, ce înseamnă pentru mine a face pantomimă? A face pantomimă este a crea forme în spaţiu care să reconstituie imaginea a ceea ce simt şi gândesc.

Dvs. cum aţi început să faceţi pantomimă, o artă sublimă care ne aminteşte de idolii acesteia precum Charlie Chaplin sau Marcel Marceau?

Am început foarte interesant, pentru că eu am început foarte corect de fapt, de la acrobaţie. Am făcut 10 ani de acrobaţie, de la 6 ani la 16. Eu sunt născut în Republica Moldova, în satul Hagimus, lângă Tighina. Este un oraş destul de mare Tighina şi am făcut acrobaţie cu antrenori din Rusia, deci o şcoală foarte serioasă de acrobaţie. Practic era sport de performanţă. Mă gândeam să ajung artist de circ, dar, odată, am văzut la televizor pe un canal rusesc un mim rus, Leonid Yengibarov, se numea, excepţional şi pentru această artă pentru mine a fost dragoste la prima vedere. Am spus că eu voi face asta. Atât de tare mi-a plăcut mie acest artist, această artă, ceea ce făcea el acolo, apropos, erau iluziile de care am vorbit mai devreme, şi atât de tare m-a fascinat acest lucru încât am spus că eu voi face asta. Dar într-un fel intuitiv, pentru că eram corporal pregătit, eu deja ajunsesem la maestru în sport la acrobaţie şi pentru mine era uşor să fac foarte multe lucruri acrobatice şi mă gândeam că eu aş putea face aşa ceva pentru că sunt pregătit corporal foarte bine. După care a urmat Institutul de Arte din Chişinău, actorie, pentru că la bază eu sunt actor de teatru, actor dramatic. Dar nu am studiat pantomima acolo, pentru că nu aveau profesori de pantomimă la Institutul de Arte şi era numai teatru. Eu am spus că vreau totuşi să fac pantomimă. A urmat Academia de Teatru, Muzică şi Cinematografie de la Sankt Petersburg, Rusia, unde am studiat pantomima, expresia corporală, mişcarea scenică, scrimă, tot ceea ce este legat de mişcarea scenică. Apoi, tot nu mi-a fost de ajuns şi am spus că vreau să mai fac ceva. A urmat o perioadă de stagiu la Şcoala Mime Corporel de la Paris, după care m-am întors şi m-am axat pe spectacole solo. Mi-am creat propriul meu spectacol solo, one man show şi astfel au început spectacolele solo. Bineînţeles, mai dădeam master-class de pantomimă pentru studenţi, pentru actori, momente de pantomimă în spectacole de teatru, mişcare scenică în spectacole de teatru, scrimă, pe care le fac şi astăzi, dar în principal sunt axat pe spectacole solo şi e un lucru extrem de important pentru mine. Charlie Chaplin şi Marcel Marceau sunt într-adevăr idolii clasici. Charlie Chaplin a fost un mim absolut incontestabil, absolut nemaipomenit, fascinant. Marcel Marceau a fost pe partea de tehnică un clasic şi el rămâne un clasic, tot francez, pantomima modernă porneşte din Franţa în anii '20, dar ce era foarte important pentru mine, pentru că eu ştiind şi şcoala rusă care este extraordinară şi foarte bine apreciată în lume, să-mi creez propriul stil. Spre regret, foarte mulţi mimi din lume îl copiază pe Marcel Marceau. El a fost un clasic şi un idol într-adevăr, dar a-l copia pe Marcel Marceau înseamnă o copie şi nu foarte reuşită a lui. De aceea, este foarte important pentru un mim să îşi creeze propriul stil. Eu mi l-am creat şi sunt foarte, foarte bucuros de acest lucru şi mândru că am propriul stil şi este inconfundabil şi toată lumea apreciază acest lucru. Şi vreau să merg pe propriul meu drum şi a merge pe propriul tău drum este foarte important.

Care dintre spectacolele realizate şi prezentate în cei peste 25 de ani de experienţă vă sunt mai aproape de suflet şi de ce? Sau toate vă sunt aproape de suflet?

E adevărat, toate sunt. Îmi plac toate, dar sunt unele care îmi plac mai mult. Vă spun de ce. De exemplu îmi place foarte mult comicul, pentru că eu sunt o persoană foarte veselă în viaţă şi îmi place foarte mult să fac lumea să râdă şi să se simtă bine cu mine, dar de bună calitate, umorul de bună calitate pentru că suntem invadaţi de atâta vulgaritate şi de umor de proastă calitate. Îmi place umorul, dar îmi place foarte mult, cred că şi mai mult, să joc lucrurile dramatice şi cu conotaţie filosofică, unde abordez probleme existenţiale, problemele omului dintotdeauna care sunt valabile pentru toate timpurile. Iată, asta îmi place să joc, absolut extraordinar de mult. Şi dacă aş vorbi de un spectacol la care ţin enorm şi de care sunt mândru este spectacolul Pasărea în văzduh, un profund omagiu lui Constantin Brâncuşi. Eu sunt fascinat de creaţia lui Constantin Brâncuşi, de acest uriaş artist care a întors, a revoluţionat sculptura mondială, a revoluţionat-o şi stă la temelia sculpturii moderne. Am luat ca reper cinci capodopere ale lui Brâncuşi – Muza Adormită, Oul, Rugăciunea, Pasărea în Văzduh şi Coloana Infinirii cum îi spunea Constantin Brâncuşi. Având ca reper aceste cinci capodopere, am făcut acest spectacol care îmi este foarte drag mie, sufletului meu, pentru că m-am străduit să pătrund în esenţa lucrurilor pe care a vrut să le spună Brâncuşi, pentru că în toate e ascunsă o esenţă foarte profundă şi lucruri absolut nemaipomenite. A trebuit să fiu foarte atent când m-am apropiat de aceste capodopere şi le-am dezvoltat. Spectacolul este simplu construit. Se proiectează lucrările şi eu pornesc ca reper de la ele, ca şi un reper acel impuls şi mai departe dezvolt tema până se ajunge la Pasărea în Văzduh propriu-zisă şi Coloana Infinirii. În plus, ca reper am mai luat superbele şi de o profunzime absolut nemaiîntâlnită, textele şi aforismele lui Brâncuşi care în foarte multe momente sunt parte a momentelor dramatice din spectacol. De exemplu, el are nişte momente absolut extraordinare unde spune – „Ceea ce fac eu astăzi, mi-a fost dat ca să fac. Deci am venit pe lume cu o menire. Eu nu mai aparţin acestei lumi. Sunt departe de mine însumi, desprins de propriul meu trup. Mă aflu printre lucrurile speciale. Eu, cu noul Eu, vin din ceva care este foarte vechi." Iată, lucruri care pe mine atât de tare m-au impresionat încât am zis că eu trebuie să fac acest spectacol neapărat. De exemplu, un aforism al lui Brâncuşi care mi-a dat aşa o idee, mi-a sugerat o idee pentru un spectacol al meu, la care ţin foarte mult, Deşertul se numeşte. El spune – „Trăiesc acum ca-ntr-un deşert, singuratic. Aşteptaţi până când voi muri şi veţi putea vedea numai cum vulturii se vor aduna împrejurul meu." Şi multe, multe alte extraordinare aforisme. Apoi este Clopotarul, unde joc un clopotar şi unde pornesc de la statuia superbă care este Rugăciunea şi multe altele, până la Pasărea în Văzduh şi Coloana Infinirii. Şi aşa ca să fac o remarcă, de ce îmi este foarte drag acest spectacol, pentru că după spectacol, o doamnă se apropie şi îmi spune – la momentul cu pasărea am plâns. Pentru mine a fost cea mai mare bucurie. Chiar dacă ar fi fost scrise articole, cronici de critici, să mă laude, asta a fost mult mai importantă pentru mine, o bucurie absolută, dacă am putut să ating nişte corzi sensibile în sufletul acestei doamne. Iată de ce ţin foarte mult la acest spectacol.

Este încă o nişă în peisajul artistic românesc pantomima în opinia dvs.?

Spre regret, este puţin promovată şi puţin popularizată. Dar cu toate acestea, ea este foarte bine gustată în România, mai ales de copii. Îmi place foarte mult să lucrez pentru copii, să dau spectacole pentru copii, care v-am spus, sunt cei mai buni spectatori ai mei. Pantomima este o artă a ramurei teatrale. Nu este folosită la potenţialul ei maxim, în teatru, de exemplu, şi din păcate eu cred că principalul motiv este că nu este o şcoală a pregătirii de mimi sau să fie predat un curs special în şcoala de teatru. Şi vă spun un moment foarte frumos, am fost invitat la Teatrul Naţional Bucureşti de domnul Ion Caramitru, regizorul spectacolului Magic Naţional, unde am prezentat momente de pantomimă comică, pentru că spectacolul era spectacol-concert, deci momente de pantomimă comică excentrică şi a fost primită foarte frumos. Deci e nevoie de o şcoală, asta aş putea să spun.

Cum este artistul de pantomimă George Ciolpan în viaţa de zi cu zi? Ce alte lucruri vă plac?

De fapt se spune că artiştii nu au viaţă personală. Este adevărat, ea lasă o amprentă, influenţează stilul de viaţă, pentru că exersând foarte mult, asta devine ca o a doua natură a mea. Cum aş putea să spun că sunt în viaţa de zi cu zi? Îmi place să simplific totul. Trăiesc simplu, chiar auster. Îmi place austeritatea. Foarte exigent faţă de mine şi foarte tolerant cu lumea din jur, exactitatea îmi place foarte mult, seriozitatea. Ce-mi place? Să aduc bucurie oamenilor. Şi astea nu sunt cuvinte mari, goale. Atunci când fac pe cineva să râdă, să zâmbească, să se simtă minunat alături de mine, asta e cea mai mare bucurie pentru mine. Să răspândesc în jurul meu bucurie. Este foarte multă urâţenie în jur. Există foarte multă vulgaritate, iar a răspândi frumosul este ca un scop al meu, pentru că aşa cum spunea Dostoievski, Frumuseţea va salva lumea.

Ştiu că aţi mai fost în China, la Macao. Cum a fost acea experienţă şi, adunate cu cele din acest an, care sunt impresiile dvs. despre China?

Macao este superb, mi-aţi răvăşit amintirile. Referitor la Macao a fost un contract de muncă. Deci am avut un contract de muncă, n-am prezentat numai un spectacol cum a fost de exemplu la Beijing. Acolo a fost un contract de muncă de un an şi jumătate, a fost ceva de vis şi Veneţianul este compania la care am fost angajat, este o companie superbă şi e un mix, aşa o mică nuanţă, Veneţianul este o copie a Veneţiei. Această copie a Veneţiei este şi la Las Vegas, pentru că eu de fapt am lucrat sub egida unei agenţii de impresariat americane şi eram considerat ca american de fapt, eu datorită lor am ajuns acolo. La Las Vegas este acest Veneţian, dar cel de la Macao este de trei ori mai mare. Este de o frumuseţe absolut uluitoare, o să căutaţi pe Internet dacă nu aţi ajuns încă acolo, şi o să vedeţi că este de vis. Cu canale, cu gondole, cu operă care se cântă cu artişti. Eu făceam parte din echipa de divertisment şi-mi jucam spectacolele mele. Eu jucam un arlechin la Veneţianul, pentru că trebuia să fiu în atmosfera de la Veneţia, Un Arlechin la Veneţia, jucam spectacolele mele solo. Macao mi s-a părut, aşa, mai cosmopolit, pentru că acolo sunt investiţii americane foarte multe şi foarte serioase. Mi-a plăcut foarte, foarte mult. Este o amintire absolut minunată, tot ce a fost la Macao. Eu sunt fascinat dintotdeauna de China. Când eram la Sankt Petersburg, în anii mei de studenţie, a venit o trupă de balet din China şi a prezentat un spectacol. Atât de tare m-a impresionat când am văzut ce măiestrie aveau şi cât de frumos a fost totul, şi decorurile, şi tehnica actorilor, şi dansurile. Eu ştiam baletul rus, dar acesta era ceva foarte diferit şi am zis că sunt nemaipomeniţi, extraordinari. În plus, cultura extraordinară a Chinei, medicina tradiţională, artele marţiale de care sunt încântat. N-am ajuns, spre regret, la Shaolin Kung Fu Temple, unde este leagănul artelor marţiale şi toţi artiştii, luptătorii de arte marţiale de acolo au pornit, legenda Bruce Lee, acum în top este Donnie Yen, Jet Li, Jackie Chen. Am văzut nişte demonstraţii ale lui Donnie Yen de Tai Chi absolut fenomenale şi sunt încântat pur şi simplu de China. Mă bucur că am putut să revin anul acest în mai la acest carnaval şi să remarc încă o dată că China este nemaipomenită.

Vă mulţumesc foarte mult pentru acest gânduri, impresii împărtăşite aici şi vă mai aşteptăm cu drag în China.

Şi eu vă mulţumesc. Şi eu îmi doresc foarte mult să revin şi chiar să joc spectacole acolo.

Nina F. Gherman

Radio China Internaţional (China Media Group) – redacţia română

Beijing, decembrie 2019

Fotografii Arhivă George Ciolpan