Despre Calea Tao cu călugărul Guo

2017-04-14 16:32:14
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Despre Calea Tao cu călugărul Guo

Wudang este un munte imperial care atrage turiștii prin peisajele splendide și prin bogăţia arhitecturii religioase, iar cei care cunosc istoria artelor marțiale chineze știu că aici este un loc unic al culturii taoiste - locul de origine al Taichi, al KungFu, al Wushu, pentru care "sângele și energia curg constant, ca un râu, rotindu-se mereu, ca soarele și luna, la nesfârșit, în cerc". Artele marțiale concepute de doctrina taoistă întăresc trupul și spiritul, în așa fel încât la o vârstă înaintată să ai corpul tânăr și înțelepciunea unui bătrân învățător. Cei care practică artele marțiale taoiste mărturisesc că acestea trebuie înțelese cu sufletul, pentru că sunt un dans al inimii, un dans al spiritului, prin care reușim să descifrăm calea sănătății, armoniei și cunoașterii. (Nina F. Gherman, Fotografiile şi traducerea au fost realizate de Li Xin)


HomePrev...6789Total 9 pages

Related stories

Distribuire

Clasament