Zmeul, aspiraţia omului de a se apropia cu sufletul de cer

2015-04-17 14:37:57
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Zmeul, aspiraţia omului de a se apropia cu sufletul de cer

Atmosfera la Festivalul Internaţional de Zmeie din Beijing, ediţia 2015 a fost plină de farmec, entuziasm şi culoare Zmeie de diferite forme şi mărimi, care de care mai frumoase şi mai interesante, defilau prin faţa curioşilor şi a jurnaliştilor chinezi şi străini, precum manechinele pe strapontină. Artizanii acestor obiecte de artă, de diferite vârste, femei şi bărbaţi, se fotografiau de zor şi dădeau interviuri. Unele zmeie atrăgeau prin coloritul lor, altele prin rafinament şi eleganţă, iar unele prin genialitatea temei alese de constructori. Fiecare zmeu spune o poveste. De altfel, competiţiile de înălţat zmee au ajuns manifestări de masă în mai toate ţările, iar dragonul sau reprezentările de păsări din China sunt modele preluate de toată lumea. În aprilie 2012, a fost organizată şi în România, prima ediţie a Festivalului Internaţional al Zmeielor de la Marea Neagră, eveniment la care a participat şi unul dintre celebrii constructori chinezi de zmeie, Liu Zhiping, reprezentant al celui mai mare festival de zmee din lume, desfăşurat anual în Weifang. (Nina Felicia Gherman)


HomePrev...2345Total 5 pages

Related stories

Distribuire

Clasament