Terci cu mei și dovleac (Xiaomi nangua zhou)

2021-10-25 10:00:00
Comment
Share
Share this with Close
Messenger Messenger Pinterest LinkedIn

Dragi prieteni, atât meiul cât și dovleacul sunt nutritivi, fiind benefici sănătății. Dovleacul are efecte în înlăturarea căldurii interioare excesive și în detoxifiere. Meiul contribuie la tonificarea splinei și stomacului, fiind bogat în vitamine și minerale. Dacă gătim cele două alimente în terci, nutrienții acestora pot fi păstrați foarte bine. Consumul de terci cu mei și dovleac creează senzația de saturație. Acest tip de terci are calorii puține și este favorabil sistemului gastro-intestinal. Să vedem cum se prepară terciul cu mei și dovleac, care este gustos, sănătos și ușor de făcut.

Ingrediente:

100 gr. mei, 500 gr. dovleac

Mod de preparare:

1. Spălăm meiul. Îl punem într-un vas și adăugăm puțină apă. Lăsăm la înmuiat peste noapte.

2. Curățăm dovleacul de coajă, aruncăm semințele, îl tăiem felii. Punem feliile de dovleac pe o farfurie ca să le preparăm la abur, până devin moi.

3. După răcirea feliilor de dovleac, le facem pastă cu un blender.

4. Punem meiul într-o oală, turnăm aproximativ 1,5 litri de apă. Fierbem la focul iute, iar după ce apa dă în clocot reglăm focul la intensitate mică. Fierbem încă 20-30 minute, până când terciul devine mai consistent.

5. Punem pasta de dovleac în terci și amestecăm bine. Modificăm focul la intensitate mijlocie. După ce terciul dă în clocot, continuăm fierberea încă cinci minute, apoi închidem focul. Terciul nutritiv este gata pentru a fi consumat.

Sfaturi:

1. Alegeți dovleac cu pulpa de culoarea roșie, astfel terciul va fi mai dulce. Dacă dovleacul nu este destul de dulce, puteți adăuga puțin zahăr.

2. Dacă doriți să păstrați fibrele dovleacului, puteți să apăsați cu o linguriță feliile de dovleac în pastă.

Related stories

Distribuire

Clasament