Expoziţia itinerantă Corneliu Baba în China a ajuns la Ningbo
Ceremonia de deschidere a Expoziţiei itinerante Corneliu Baba
Galeria de Artă Huamao din Ningbo a găzduit, în lunile aprilie şi mai 2019, Expoziţia itinerantă Corneliu Baba. Oraşul Ningbo a fost a treia destinație a expoziţei în China dedicată maestrului român, după oraşele Hangzhou şi Nanchang.
La ceremonia de inaugurare, vicepreşedintele Uniunii Artiştilor Plastici din România, Ioana Ciocan, a făcut o prezentare a maestrului Corneliu Baba, unul dintre cei mai apreciaţi pictori din secolul al XX-lea din Europa de Est. Ea şi-a exprimat dorinţa ca această expoziţie să ajute la promovarea schimburilor culturale dintre cele două ţări şi întărirea prieteniei dintre cele două popoare.
Maestrul chinez Quan Shanshi, iniţiatorul proiectului, a afirmat, la rândul său, că activităţile de pregătire au durat peste doi ani, ca lucrările lui Baba să fie aduse în China.
"Am fost în România şi am obţinut sprijin din partea autoritășilor. Lucrările lui Baba au fost expuse în China în trecut. Această expoziţie este una foarte diferită, care cuprinde lucrări împrumutate de la 17 muzee şi galerii din România, unele fiind şi din colecţiile private. Se poate spune că noi am împrumutat aproape toate operele reprezentative ale maestrului român", a spus Quan Shanshi.
El a apreciat influenţa lucrărilor lui Corneliu Baba în stilul pictorilor chinezi, menţionând că trebuie acordată atenţie mesajelor transmise de operele lui Baba.
"Gradul de meticulozitate nu reprezintă standardul de a judeca dacă o pictură este bună sau nu. Important este că trebuie să aflăm ce gândire, simţuri şi spirit transmit de aceste lucrări", a arătat Quan Shanshi.