Eşarfa Yun este un obiect de îmbrăcăminte apărut în timpul dinastiei Sui (581-618 e.n) şi se purta înfăşurată în jurul gâtului. În timpul dinastiei Qing (1644-1911), o astfel de eşarfă era prezentă în ţinuta tuturor categoriilor sociale, devenind un obiect de îmbrăcăminte de nelipsit în cazul fetelor tinere. În timp, a căpătat un caracter ocazional, fiind purtată în zilele de sărbătoare şi la nunţi.
Eşarfa are forma pătrată sau a unei fâşii lungi, cu desene imprimate ce reprezintă în general nori pe care sunt brodate păsări în zbor şi plante sau desene inspirate din povestiri populare. Confecţionarea unei eşarfe durează destul de mult timp, iar fineţea artei confecţionării încântă ochii, constituind de multe ori o operă de artă în sine. La confecţionarea eşarfei se folosesc mai multe tehnici de brodare, iar desenele sunt diferite de la o eşarfă la alta, chiar dacă tema este aceeaşi.