Pavilionul Mudan

Du Bao, prefect al ţinutului Nan’an, avea o fată pe nume Du Liniang, frumoasă foc şi deşteaptă. Profesorul ei particular o învăţa să citească, aducându-i zilnic poezii. Chunxiang, fata în casă care o însoţea la cursuri, îşi pierdea repede răbdarea şi fugea afară.

În societatea feudală, tinerele chinezoaice erau supuse unei discipline riguroase şi părinţii hotărau cu cine îşi măritau fetele. De regulă, tinerele nici nu îşi întâlneau viitorii soţi înainte de nuntă. Din poezii, Du Liniang a aflat despre dragoste şi a început să-şi dorească o iubire fără astfel de reguli sociale.

În spatele casei lui Du Liniang se afla o grădină. Chunxiang, însoţitoarea ei, i-a spus că primăvara grădina este plină de flori şi copaci verzi şi este foarte plăcut să te plimbi. Du, fată foarte cuminte, nu ieşise niciodată până acum din casă, însă îndemnată de slujnică, a ieşit în grădină. Priveliştea pe care o avea în faţa ochilor era minunată: sălcii verzi, bujori roşii şi o mulţime de alte flori, cu petalele larg deschise. În copaci cântau păsări, iar în depărtare tronau munţi falnici. Du Liniang a fost copleşită de frumuseţea locului. Se gândea că până atunci doar citise şi brodase în camera sa, iar tinereţea ei, la fel ca primăvara, vor trece repede. Ce rost ar avea frumuseţea primăverii dacă nimeni nu ar admira-o? S-a întors tristă în dormitor şi obosită, a adormit imediat.

În vis, a revenit în grădină unde s-a întâlnit cu un băiat – un tânăr sensibil şi învăţat – cu o ramură de salcie în mână. Cei doi tineri s-au îndrăgostit pe loc, iar zeii florilor din grădină au început să danseze de bucurie.

Du Liniang a fost trezită de mama ei care venise s-o vadă. Fata a revenit în grădină unde priveliştea era neschimbată, dar nici urmă de tânărul din vis. S-a întors mâhnită în cameră şi a căzut bolnavă, cu gândul mereu la primăvara frumoasă din visul ei. Şi-a desenat autoportretul şi i-a cerut lui Chunxiang să-l pună sub o stâncă din grădină. Peste puţin timp tânăra a murit, înainte însă le-a cerut părinţilor să o înmormânteze în grădină, sub un copac mare.

Mai târziu, familia Du s-a mutat, iar după un timp, a trecut pe lângă grădină un tânăr. Întâmplător, el s-a îmbolnăvit şi a trebuit să stea câteva zile în oraş, pentru îngrijiri medicale. Tânărul se numea Liu Mengmei şi arăta exact ca cel întâlnit de Du Liniang în vis.

Când a început să se simtă mai bine, Liu a mers să se plimbe în grădină, unde a dat de portretul lui Du. Avea impresia că mai văzuse acea fată frumoasă. A atârnat portretul pe peretele biroului lui şi-i vorbea zilnic, ca şi cum fata ar fi fost reală.

Oamenii erau convinşi că după ce Du Liniang a murit, duhul ei a rămas în grădină. Realizând că Liu Mengmei o iubeşte foarte mult, tânăra venea în fiecare seară să-l întâlnească în birou şi pleca abia la revărsatul zorilor. Liu a întrebat-o dacă pot rămâne împreună pentru totdeauna, iar Du i-

a răspuns că dacă deschide mormântul, ea va reveni la viaţă. Bucuros din cale afară, Liu a deschis mormântul şi Du a apărut în faţa lui, la fel de frumoasă ca în trecut şi, fericiţi, cei doi tineri s-au căsătorit.

Du Liniang a murit din dragoste şi tot din dragoste a reînviat, iar cei din jur au fost profund mişcaţi de romantica poveste de iubire a celor doi.