În vremuri străvechi, la Dengzhou trăia un negustor foarte bogat, pe nume Xue. Fiica sa, Xue Xiangling, era frumoasă şi plăcută şi toţi din familie
o iubeau. Când a ajuns la vârsta măritişului, părinţii i-au pregătit o zestre bogată, mama ei dându-i o traistă din pânză, plină cu bijuterii. Traista, numită după tradiţie Suolin, era brodată pe feţe cu motive frumoase, pentru ca aceasta să-i poarte tinerei femei noroc şi să aibă cât mai curând un prunc deştept şi frumos.
În ziua nunţii, Xiangling a plecat cu o lectică luxuoasă însoţită de prieteni şi un taraf, ce cânta cu însufleţire. Pe drum, a început brusc să plouă şi întreaga suită s-a adăpostit într-un pavilion. Peste puţin timp, a sosit în apropierea pavilionului o altă lectică de mireasă, dar mai mică şi sărăcăcioasă. Mireasa plângea, ascunsă înăuntru. Curioasă, Xiangling, aflată în lectică, a trimis o servitoare bătrână să întrebe de ce plânge. A aflat astfel că pe mireasă o chema Zhao Shouzhen şi că nu avea nicio zestre, fiindcă de mică rămăsese orfană de mamă, iar tatăl ei era bătrân şi sărac lipit pământului. Aşa că, plângea de ruşine că era săracă şi că tatăl ei va rămâne singur şi neîngrijit de nimeni.
Xiangling, crescută într-o familie bogată, nu ştia că în lume mai sunt şi săraci precum Zhao Shouzhen. Aflându-i povestea, a cuprins-o mila de săraca fată. Dar cum s-o ajute? Privirile i s-au oprit asupra traistei Suolin. I-a cerut servitoarei să-i dea lui Zhao traista, fără să-i spună ce era în ea, după care ploaia a încetat şi cele două lectici şi-au continuat fiecare drumul.
Şase ani mai târziu, la Dengzhou s-au revărsat apele. Xiangling a fost nevoită să-şi părăsească locuinţa, împreună cu soţul şi fiul lor. Pe drum, însă, Xiangling s-a rătăcit de familie. Trecând prin multe locuri, a ajuns singură la Laizhou, unde s-a întâlnit cu doica sa. Cum nu mai avea nici un ban, aceasta a recomandat-o ca menajeră bogatei familii Lu. Aceştia aveau un băieţel de 5 ani pe nume Tianlin. Xiangling se juca zilnic cu băieţelul în grădina casei şi cei doi se înţelegeau de minune.
Într-o zi, Tianlin a aruncat din neatenţie mingea într-un iatac mic din grădină. Xiangling a intrat în încăpere să ia mingea, dar i-au căzut ochii pe o traistă frumoasă, atârnată pe perete. Uitându-se cu atenţie, a observat că era tocmai traista pe care i-o dăruise acum câţiva ani miresei sărace. Văzându-şi soarta de acum şi gândindu-se la soţul şi la fiul de care se rătăcise, Xiangling
a început să plângă. Tianlin s-a dus la mama lui şi i-a povestit ce s-a întâmplat. Mama lui Tianlin era însă tocmai Zhao Shouzhen, care se măritase cu un băiat din familia Lu. Având traista plină de bijuterii, familia sa s-a îmbogăţit treptat. Neputând să-şi uite binefăcătoarea, Zhao a ridicat iatacul din grădina casei şi a atârnat pe perete traista, ca amintire. Auzind că d-na Xue a plâns la vederea traistei, a venit la ea şi a descusut-o despre trecutul ei. Xiangling a început povestea cu întâmplarea din ziua nunţii şi aşa a aflat Zhao că Xiangling era de fapt chiar binefăcătoarea ei. Bucuroasă din cale- afară, a îmbrăcat-o pe Xiangling cu cele mai bune haine, declarând-o cel mai respectat oaspete şi a început demersurile pentru găsirea soţului şi a fiului acesteia.
Nu peste multă vreme, s-au refugiat la Laizhou şi soţul şi fiul lui Xiangling. Aflând că aceasta lucra ca menajeră la familia Lu, au venit ei acolo şi astfel toată familia s-a reunit, iar Xiangling şi Zhao Shouzhen au devenit cele mai bune prietene.