Opera Huangmei, al cărei nume a fost preluat de la piesa muzicală Huangmei sau opera „Caicha” („Culesul ceaiului”), era la începuturile ei, o suită de mici spectacole jucate la sate, în zona de graniţă dintre provinciile Hubei, Anhui şi Jiangxi. Una dintre aceste trupe a ajuns la un moment dat în districtul Huaining din provincia Anhui, unde a preluat şi elemente specifice spectacolelor locale, cântece şi dialoguri în dialect local. În timp, spectacolul
a căpătat caracter propriu, cunoscut sub numele de piesele muzicale Huai, de fapt forma originară a operei Huangmei. La mijlocul secolului al XIX-lea, în urma asimilării caracteristicilor liniilor melodice Hui şi Qingyang, opera Huangmei a câştigat popularitate în rândul publicului. În prima perioadă, Opera Huangmei prezenta în principal cântece şi dansuri, ce redau viaţa de zi cu zi, fără a avea însă o structură clară. Majoritatea actorilor erau amatori, săteni sau meşteşugari din zonă, iar costumele şi instrumentele muzicale erau luate de regulă, cu împrumut. În aceea vreme, Huangmei era mai mult o formă de divertisment.
Spectacolele operei Huangmei sunt clasificate în două categorii: Huaqiang şi Pingci. Huaqiang se referă la spectacole de mică anvergură, cu scene din viaţa cotidiană şi o nuanţă folclorică, pe când Pingci cuprinde în principal cântece şi recitaluri lirice, de operă.
Cele mai cunoscute titluri din repertoriul Operei Huangmei sunt: „O pereche perfectă”, „Văcarul şi ţesătoarea”, „Fântâna Salciei”, „Întâlnirea de pe Podul Lanqiao”, „În doi, la Sărbătoarea Lampioanelor” etc.