Roluri din Opera Beijing

În Opera în stil Beijing sunt patru categorii de roluri: Sheng, Dan, Jing şi Chou. Categoria „Sheng” este divizată în „Laosheng” – roluri de personaje între două vârste, care de regulă sunt pozitive, printre acestea fiind şi cele de împăraţi şi dregători, şi „Xiaosheng” – roluri pentru personaje tinere. Categoria „Dan” este divizată în „Qingyi” – roluri jucate de actriţe, care apar pe scenă ca doamne sau domnişoare din familii de aristocraţi, „Wudan”, roluri jucate de actriţe care stăpânesc artele marţiale, precum şi „Huadan”, personaje din lumea de rând. „Jing”- personaje cu feţe acoperite cu desene variate ca forme, care întruchipează personaje masculine cu personalitate, calităţi sau înfăţişare deosebită. Categoria „Chou” – aceste personaje au, de asemenea, feţele acoperite cu desene în diferite culori şi variate ca modele şi întruchipează pe scenă, personaje isteţe şi cu umor, din rândul oamenilor simpli.