Măştile Operei Beijing

Măştile folosite în Opera Beijing sunt de o mare varietate şi bogăţie de expresie, reprezentând personaje și personalităţi remarcabile, elemente scenice care în timp s-au standardizat şi au devenit elementul cheie al acestor spectacole.

În Opera în stil Beijing, masca presupune vopsirea feţelor actorilor în culori diferite, ca expresie a temperamentului, a tipului de personaj întruchipat de fiecare rol în parte. De regulă, personajele pozitive, ce exprimă devotament şi curaj, au faţa vopsită în roşu; cele care exprimă forţă şi isteţime, au faţa neagră; cele cu roluri secundare, precum haiducii, au faţa în albastru sau verde; cele care ilustrează personaje negative, ce exprimă perfidie şi răutate, au faţa vopsită în galben sau alb; iar sfinţii şi diavolii au faţa pictată în galben şi argintiu.