Pe 5 mai, după calendarul tradiţional chinezesc, cade Sărbătoarea Duanwu. De mii de ani, aceasta este marcată prin prepararea de Zongzi (orez vâscos fiert învelit cu frunze de bambus) şi organizarea de întreceri cu bărci-dragon.
În legătură cu această sărbătoare, circulă două legende frumoase în rândul populaţiei miao.
Prima spune că regele-Dragon – cel care programează ploile în numele stăpânitorului Cerului – a greşit într-o zi. Stăpânitorul Cerului s-a supărat foc şi i-a ordonat zeului Tunetelor să-l trăznească, să-l facă bucăţi şi să-l arunce în apă. Această pedeapsă a atras însă o mare secetă şi oamenii au început să sufere cumplit. Cei din etnia miao au făcut însă o barcă în formă de dragon, cu care au vâslit pe apele râului Qingjiang. Călătoria lor ritualică l-a readus la viaţă pe regele-Dragon, care a început din nou să aibă grijă de ploi. De aici se pare că provine obiceiul de a se organiza anual o întrecere între bărci în formă de dragon, pentru a fi asigurate, astfel, ploile necesare pe tot parcursul anului.
O altă legendă spune că, odată, un om pescuia pe malul unei ape mari împreună cu fiul lui. Copilul a fost luat de regele-Dragon şi transformat într-o pernă. Supărat, bărbatul a dat foc palatului Dragonului şi l-a tăiat pe rege în mai multe bucăţi, pe care le-a aruncat în râu. Cum bucăţile de dragon pluteau pe apă, sătenii le-au adunat şi au făcut un ospăţ cu ele. După aceea însă, Cerul s-a întunecat nouă zile şi nouă nopţi. În dimineaţa celei de-a zecea zile, o femeie a venit pe malul apei împreună cu copilul, pentru a spăla rufe. Plictisit, copilul a luat în mână un băţ şi a început să lovească apa, imitând în acelaşi timp sunetul scos de apă prin lovirea cu băţul – „dong, dong, dong". Nu după mult timp, cerul s-a luminat. De aici provine, spun bătrânii, obiceiul bătutului tobelor în timpul întrecerii cu bărcile-dragon.
Barca în formă de dragon este confecţionată din lemn de brad şi are trei componente: barca-mamă şi două mai mici, laterale. Barca-mamă are şase spaţii în care se pun darurile primite de la rude şi prieteni, chiar porci, oi şi gâşte, şi mâncarea pentru echipaj. În timpul întrecerii, concurenţii stau în cele două bărci laterale. Spre deosebire de naţionalitatea han, membrii etniei miao vâslesc stând în picioare.
În fiecare barcă sunt 30-40 de concurenţi. Cel mai important rol îl are toboşarul, care impune ritmul cu bătăi de tobă. De obicei, acesta este cel mai respectat om din sat. Mai trebuie un cârmaci şi o persoană care să împingă barca cu o prăjină. Echipajul este bine hrănit de comunitate, pe perioada sărbătorii.
Înainte de începerea concursului, pe malul apei are loc o ceremonie. Se aduce o masă legată la cele patru picioare cu crengi înverzite, o umbrelă, pânză roşie, bancnote pentru pomenirea celor morţi şi un mănunchi mare de iarbă proaspătă. Pe masă se pune orez şi un cocoş jumulit, drept ofrande pentru zei.