La începutul secolului al IV-lea e.n., în urma destrămării puterii centralizate, pe teritoriul de astăzi al Chinei au apărut două state. În sud, Jin de Est, cu capitala la Jiankang (azi, Nanjing), iar în nord, Qianqin, cu capitala la Chang’an (azi, Xi’an).
Sub conducerea împăratului Fu Jian, Qianqin a cunoscut o puternică dezvoltare economică şi militară.
În anul 383 e.n., pentru reunificarea Chinei, o armată de 870.000 de militari, condusă de Fu Jian, a pornit spre sud pentru a elimina statul Jin de Est, care avea numai 100.000 de ostaşi. Fu Jian a declarat cu aroganţă: „Cu bicele aruncate de cavalerii mei, poate fi blocat un curs de apă. Oare Jin de Est ne poate sta în cale?”
Suveranul statului Jin de Est a trimis imediat o armată cu un efectiv de 80.000 de ostaşi, pentru a opune rezistenţă invaziei inamice. În acelaşi timp, trupele de avangardă ale armatei Qianqin ajungeau deja la Luojian, în imediata apropiere a capitalei statului Jin de Est. Comandanţii armatei acestui stat, Xie Shi şi Xie Xuan, au lansat, cu 5.000 de cavaleri, un atac prin surprindere asupra inamicului, obţinând o victorie strălucită. Oştenii conduşi de ei au avansat spre râul Feishui şi s-au instalat pe malul de est al acestuia.
Aflând că avangarda a pierdut prima bătălie, Fu Jian a venit personal în linia întâi a frontului, urcându-se în turnul de observare. Privind spre tabăra armatei inamice, a văzut numeroase corturi şi steaguri. Înspăimântat, şi-a întors privirea spre Muntele Bagong, din nord, iar firele de iarbă şi copacii de pe munte i s-au părut a fi suliţe şi steaguri ale inamicului. Înspăimântat, el s-a adresat subalternilor: „Este foarte puternică armata statului Jin de Est. De ce mi-aţi raportat că sunt puţini inamici?”
Comandanţii statului Jin de Est, Xie Shi şi Xie Xuan au decis să recurgă la tactica unei lovituri-fulger. Astfel, ei i-au trimis împăratului Fu Jian o scrisoare în care i-au cerut să-şi retragă armata, pentru a lăsa loc ostaşilor din cele două tabere să ducă, acolo, pe mal, bătălia decisivă. Crezând că inamicul putea fi atacat uşor atunci când traversa râul, Fu Jian a acceptat propunerea şi a dat armatei sale ordin să se retragă. Ce s-a întâmplat apoi a depăşit orice aşteptări. Trupele sale din spate, formate în majoritatea din ostaşi de diferite etnii recrutaţi cu forţa, au crezut că avangarda a pierdut bătălia şi au început să fugă. Armata statului Jin de Est a traversat râul Feishui şi a pornit atacul. Unii ostaşi ai lui Fu Jian au strigat cu voce tare: „Suntem pierduţi! Suntem pierduţi!” Oastea lui Fu Jian a intrat în panică. Înspăimântaţi, ostaşii au început să se calce în picioare. Fu Jian a fost rănit de o săgeată şi a fugit cu gărzile personale. Pe drum, a vrut să facă o pauză. În acel moment, i s-a părut că aude vuietul vântului şi cântat de cocori. Crezând că se aproprie inamicul, a început să fugă din nou. Armata lui Fu Jian a suferit o înfrângere dezastruoasă, doi ani mai târziu, statul Qianqin dispărând. Bătălia de la Feishui a fost un exemplu strălucit al faptului că o armată mică poate învinge una mai puternică.