Un proverb chinezesc spune: „Un grup de lei condus de o oaie nu poate învinge o turmă de oi condusă de un leu.” Aceste cuvinte demonstrează rolul important jucat de comandant în timpul războiului.
În secolul al II-lea î.e.n., în China era instaurată dinastia Han. Între autorităţile imperiale chineze şi aristocraţii huni din vest, pacea a fost menţinută timp de mai mulţi ani, în urma încheierii unor mariaje la nivel înalt. Mai târziu însă, căpetenia hunilor, Chanyu, a dat crezare discordiei semănate de alţii şi a întrerupt relaţiile cu imperiul Han. În anul 158 î.e.n., armata hunilor a pornit un război împotriva imperiului Han. De la graniţă soseau mereu la Chang’an, capitala Chinei de atunci, veşti despre invazia hunilor. Împăratul Wendi a trimis trupe la graniţă sub comanda a trei generali, ca să opună rezistenţă invadatorilor. A mai dat apoi ordin ca armata condusă de Liu Li să staţioneze la Bashang, armata condusă de Xu Li să staţioneze la Jimen, iar cea a lui Zhou Yafu să staţioneze la Xiliu, pentru a apăra capitala ţării.
Într-o zi, împăratul Wen a vizitat cele trei localităţi din apropierea oraşului Chang’an. A ajuns mai întâi la Bashang. Generalul Liu Li l-a întâmpinat împreună cu ofiţerii şi ostaşii, organizând o ceremonie grandioasă. La intrarea în cazarmă, împăratul şi suita sa nu au întâmpinat nici o dificultate. Apoi, împăratul a ajuns la Jimen. Primirea a fost la fel de grandioasă. În cele din urmă, împăratul Wen a venit la Xiliu. Paza taberei unde era armata condusă de Zhou Yafu, văzând că din depărtare se apropia un grup de oameni, l-a înştiinţat imediat pe comandantul-şef. În acelaşi timp, toţi ofiţerii şi ostaşii au pus mâna pe arme şi săgeţi. Avangarda suitei împăratului a ajuns la intrarea în tabăra militară, însă paza nu a lăsat-o să intre. Comandantul unităţilor militare din avangardă a strigat cu voce tare: „Vine Maiestatea sa, împăratul!” Paza i-a răspuns calm: „În armată ne supunem doar comenzii generalului. Până nu primim ordin, nu putem să vă lăsăm să intraţi.” Oficialul era gata să se certe cu acesta. În acel moment, însă, a apărut împăratul Wen. Dar paza l-a oprit la intrare. Suveranul a fost nevoit să ordone însoţitorilor săi să arate documentele oficiale, cerându-i să-l anunţe pe comandantul-şef al armatei. Aflând de sosirea împăratului, Zhou Yafu a dat ordin să se deschidă poarta taberei militare. După ce au intrat, un ofiţer din tabără i-a atenţionat pe noii-veniţi că, în taberele militare, caii şi carele n-au voie să meargă în viteză. Însoţitorii împăratului s-au supărat foc, dar împăratul, nu, spunându-le să meargă mai încet.
În centrul taberei, unde se afla comandamentul, Zhou Yafu, îmbrăcat în uniformă militară şi înarmat, l-a întâmpinat pe împărat cu o plecăciune, spunând: „Vă cer scuze pentru că sunt în uniformă şi nu pot să îngenunchez în faţa dumneavoastră. Daţi-mi voie să vă primesc conform ritualului militar.” Împăratul, mişcat, a dat uşor din cap, în semn de aprobare. Pe urmă, a transmis complimente ofiţerilor şi ostaşilor din armată. După vizită, pe drumul de întoarcere la Chang’an, însoţitorii, extrem de necăjiţi, susţineau că Zhou a fost prea nepoliticos cu suveranul. Dar împăratul Wen l-a lăudat: „Doar el este un adevărat comandant de armată” şi chiar a tras concluzia că Zhou Yafu este un geniu militar.
În anul următor, împăratul Wen s-a îmbolnăvit. Înainte de a-şi da ultima suflare, l-a chemat pe prinţul moştenitor şi l-a sfătuit: „Dacă într-o zi vor apărea tulburări în ţară, să-l laşi pe Zhou Yafu să conducă armata.” După moartea împăratului Wen, prinţul moştenitor Liu Qi a preluat tronul, devenind împăratul Jing. Văzând că noul suveran era tânăr şi fără experienţă, regii celor şapte state vasale din ţară, în frunte cu Liu Bi, au pus la cale o rebeliune, încercând să-l înlăture pe tânărul împărat de la putere. Acesta din urmă i-a dat ordin lui Zhou Yafu să înăbuşe revolta. În faţa puternicei ofensive unite a celor şapte state, Zhou a adoptat o strategie defensivă, apărându-se cu tenacitate. Împăratul Jing i-a dat în repetate rânduri ordin să lanseze atacuri asupra armatei inamice. Zhou l-a refuzat mereu, fiind conştient că rebeliunea nu este îndreptăţită. Armata rebelă, deşi acum puternică, va slăbi cu timpul. Nerăbdători, rebelii au lansat mai multe provocări. Zhou nu le-a răspuns cu nici un contraatac.
În final, armata rebelă a fost nevoită să se retragă. Zhou a trimis imediat trupele de elită s-o urmărească şi s-o atace. Armata rebelă a fost înfrântă. Pe drumul de retragere, Liu Bi a fost ucis de propriii ostaşi. Ceilalţi regi, care i s-au alăturat, deznădăjduiţi, s-au sinucis cu toţii. Înfrângerea revoltei celor şapte regi a salvgardat unitatea Chinei în perioada dinastiei Han de Vest, a întărit puterea centralizată şi a inaugurat o perioadă prosperă din istoria Chinei.