În dinastia chineză Sui (589 e.n.-618 e.n.), la selecţionarea persoa-nelor talentate pentru posturile de conducere ale statului, a fost instaurat sistemul imperial de examene. Acesta a fost perfecţionat treptat, iar până în dinastia Tang (618 e.n.-907 e.n.), cărturarii de rând se puteau înscrie la examene pentru a ajunge demnitari.
În dinastia Tang, însă, sistemul a fost împărţit în trei trepte ierarhice: Xiucai (învăţaţi), Juren (savanţi) şi Jinshi (savanţi superiori). Cărturarii de rând avansau stadiu după stadiu şi, la final, împăratul prezida personal examenul pentru Jinshi (savanţi superiori) şi îi desemna apoi pe cei care i-a trecut în posturi importante. Titlul de Jinshi era obiectivul pe care urmăreau să-l atingă cei înscrişi la examen. Cărturarii care reuşeau să-l obţină, aveau mari şanse să fie promovaţi în posturi importante. Desigur, examenul pentru titlul de Jinshi era cel mai greu de trecut. De multe ori, dintr-o sută de candidaţi, doar câţiva îl luau. Numeroşi savanţi nu reuşeau nici până la moarte să promoveze acest examen.
În timpul dinastiei Tang, examenul pentru titlul suprem se desfăşura în capitala Chang’an, oraş care se numeşte astăzi Xi’an, în luna ianuarie a fiecărui an. În februarie se anunţau rezultatele, pentru ca în primăvară, când florile îşi arătau petalele, împăratul oferea personal un banchet grandios în grădina Qujiang, în onoarea celor care au obţinut titlul de Jinshi.
Grădina Qujiang se afla în partea de sud-est a oraşului Chang’an. Aici exista un lac mare cu digul în zig-zag. De jur-împrejurul acestuia creştea
o verdeaţă luxuriantă şi se găseau unele monumente istorice cunoscute precum Templul Ci’en, Pagoda Cocorului Mare şi Pagoda Cocorului Mic. Aici veneau des împăraţi, demnitari, cărturari şi savanţi, ca să bea şi să scrie versuri.
La banchetul organizat de împărat, titularii Jinshi lăsau paharele pline să plutească pe lac. Când paharul ajungea în faţa vreunui Jinshi, acesta avea obligaţia să-l ia şi să-l golească, iar pe urmă să compună o poezie. În acelaşi timp, doi dintre cei mai tineri şi chipeşi Jinshi erau invitaţi să culeagă din grădină florile cele mai alese şi să le împartă apoi fiecărui titular. Prin urmare, această masă grandioasă a fost numită „Banchetul cu flori de la Qujiang”.
Într-un an, după încheierea banchetului, titularii se plimbau la Templul Ci’en şi când au ajuns la Pagoda Cocorului Mare, unuia dintre ei i-a venit ideea ca fiecare să-şi graveze numele pe piatra de la baza edificiului de cult. Propunerea a fost acceptată şi a devenit, ulterior, o tradiţie. Toţi cei care obţineau titlul suprem îşi gravau numele acolo, după banchetul oferit de împărat. Ulterior, numele celor care promovau în posturi de miniştri, erau colorate în roşu, în loc de negru.
Pentru învăţaţii din dinastia Tang, participarea la „Banchetul cu flori de la Qujiang” şi înscrierea numelor lor la Pagoda Cocorului Mare era o onoare. De pildă, marele poet Bai Juyi, contemporan cu Li Bai din dinastia Tang, a reuşit să treacă examenul pentru Jinshi împreună cu alţi 16 cărturari. Bai Juyi avea doar 27 de ani, fiind cel mai tânăr dintre toţi. Şi în zilele noastre, pe plăcile de piatră de la baza Pagodei Cocorului Mare, mai pot fi citite numele titularilor Jinshi din antichitatea Chinei. Sistemul imperial de examene din dinastia Tang a permis acelor intelectuali proveniţi din familii sărace să participe la viaţa politică, ceea ce a dus la îmbunătăţirea modului de a conduce treburile statului. Dar până în ultima perioadă a societăţii feudale din China, acesta a devenit tot mai corupt. În dinastiile Ming şi Qing (1644 e.n.-1911 e.n.), conţinutul examenelor imperiale se limita doar la cărţile canonice ale confucianismului, iar compunerile aveau forme-şablon. Sistemul a devenit unul formal. De altfel, prozatorii renumiţi Pu Songling şi Wu Jingzi din dinastia Qing au dezvăluit în operele lor corupţia sistemului imperial de examene din antichitatea Chinei.