În Perioada Statelor Combatante din antichitatea Chinei, când armata regatului Qin a încercuit oraşul Handan, capitala regatului Zhao, regele Zhao a hotărât să-l trimită pe prinţul Pingyuan în regatul Chu pentru a cere ajutor şi a încheia o alianţă. Pentru o astfel de misiune, prinţul s-a gândit să fie însoţit de 20 de protejaţi ai săi, pricepuţi la mânuirea armelor, dar şi în arta negocierii.
A ales personal 19 oameni, dar nu a reuşit să se decidă asupra celui de-al 20-lea. Atunci, un bărbat pe nume Mao Sui a făcut un pas în faţă şi a spus:
„O rog pe Excelenţa Voastră să binevoiască să fiu eu cel de-al 20-lea.” „De când te afli sub acoperişul meu?” „De trei ani împliniţi”, a răspuns Mao Sui.
„Când pe lume există un om talentat, el este ca o suliţă într-un sac: vârful ei străpunge sacul şi iese la lumină. Dacă eşti de trei ani sub acoperişul meu, cum se face că nimeni nu te-a băgat în seamă? Nu înseamnă oare că nu te-ai remarcat prin nimic? Ar fi mai bine să rămâi aici.”
„De data aceasta cer să fiu pus în sac”, a replicat Mao Sui. „ Dacă aş fi fost pus în sac mai demult, mi-aş fi făcut remarcat nu doar vârful, ci tot corpul.”
Cei 19 ascultau tăcuţi, mulţumindu-se doar să audă. Prinţul rămase un timp pe gânduri, apoi îl acceptă.
Ajunşi în Chu, prinţul s-a prezentat dis-de-dimineaţă în faţa regelui şi amândoi au început să discute despre avantajele şi dezavantajele unei alianţe. La amiază, nu ajunseseră la nici o înţelegere.
Unul din cei 19 i-a spus lui Mao Sui:
„Ce mai stai? Arată ce poţi!”
Cu mâna pe mânerul sabiei, Mao Sui a intrat în palat şi s-a adresat
prinţului:
„Două cuvinte sunt de ajuns pentru a şti dacă o alianţă este avantajoasă sau nu. Ce rost are să discutaţi atât?!”
„Cine-i acest om?” a întrebat regele Chu.
„Unul din protejaţii mei”, a răspuns prinţul Pingyuan.
„Nu e locul tău aici”, i-a spus regele lui Mao Sui, „ Discut cu stăpânul tău, nu cu tine!”
Mao Sui, tot cu mâna pe sabie, a mai înaintat câţiva paşi şi a adăugat:
„Maiestatea Voastră îşi permite să mă trateze cu dispreţ, pentru că are în vedere forţa regatului Chu. În momentul de faţă, însă, această putere nu vă este de nici un ajutor. Eu mă aflu la zece paşi de Înălţimea Voastră, aşa că viaţa dumneavoastră este în mâinile mele. Am auzit că împăratul Shangtang din dinastia Shang şi-a câştigat faima numai cu un regat de 70 de li, că împăratul Wen din dinastia Zhou a domnit asupra celorlalte regate cu un teritoriu de o sută de li. Nici unul nu a avut oşteni mulţi. Au ştiut însă să-şi impună puterea. Teritoriul regatului Chu se întinde pe cinci mii de li, numărul halebardierilor săi se ridică la un milion. Nu-i de ajuns pentru a fi deasupra tuturor? Şi totuşi, în ciuda forţei pe care o aveţi, un neisprăvit de Bai Qi a avut îndrăzneala să ridice câteva sute de mii de ostaşi împotiva regatului Chu. În prima bătălie a câştigat oraşele Yan şi Ying, în a doua şi a treia a ars, la Yiling, mormintele imperiale, batjocorind strămoşii regelui din Chu. Nu e asta o jignire? Nouă, celor care nu suntem din Chu, ne e ruşine, în timp ce Maiestatea Voastră se arată curios de tolerant. Aşa că noi vă propunem o alianţă pentru binele Măriei Voastre, nu pentru al nostru. Stăpânul meu e lângă dumneavoastră, de ce mă trataţi cu dispreţ în faţa lui?”
„Ai dreptate”, a spus regele, „ Ţara mea va fi alături de voi.”
„Sigur? ” întrebă Mao Sui.
„Am decis.”
Mao Sui ceru să i se aducă un vas cu sânge de cocoş, de câine şi de cal. Stând în genunchi, a prezentat vasul regelui:
„Maiestatea Voastră să binevoiască a semna acest pact cu sânge. La fel vom face şi noi, stăpânul meu şi cu mine.”
Apoi, ţinând vasul cu mâna stângă, făcu semn cu dreapta celor 19:
„Veniţi şi juraţi şi pe sângele vostru, că şi voi veţi culege ce au
semănat alţii.”
Odată pactul încheiat, prinţul s-a întors în ţara lui şi a declarat în faţa
tuturor:
„De azi încolo, n-o să-mi mai îngădui să judec oamenii. Am apreciat bine mai multe mii, dar despre câteva sute am spus cuvinte nepotrivite. Mao Sui însă m-a întrecut. Prezenţa lui în regatul Chu a făcut ca prestigiul ţării noastre să cântărească mai greu decât marele clopot din Zhou. Cu limba lui cât trei degete de lungă, Mao Sui a învins o armată de un milion de oşteni.”