Din mulţimea de clădiri vechi în stil arhitectural tradiţional, conservate în Beijing, una singură întruchipează toate trăsăturile specifice arhitecturii naţionalităţilor han (chineză), manciuriană, mongolă şi tibetană. Acesta este templul lamaist Yonghe.
Lăcaşul budist de cult este de rit tibetan şi este cunoscut atât în ţară, cât şi peste hotare. Are o suprafaţă de 60.000 m2 şi peste o mie de încăperi. A fost construit în anul 1694 de Kangxi, cel de-al doilea împărat al dinastiei Qing, pentru cel de-al patrulea fiu al său, prinţul Yinzhen care, după ce a urcat pe tron în anul 1723, s-a mutat în palatul imperial. Şi pentru că folosea doar jumătate din acest complex arhitectural drept reşedinţă temporară, i-a oferit lui Lama Cang-skya Khutukhtu cealaltă parte, pe care acesta a transformat-o în templu pentru ritul galben.
Ramură a religiei lamaiste, ritul galben a devenit, cu timpul, secta religioasă dominantă în Tibet. Clericii sunt îmbrăcaţi în galben, acesta este motivul pentru care a fost denumit astfel. Fondatorul sectei, Tsongkhapa (1357-1419) a devenit călugăr la vârsta de doar 8 ani. La 17 ani, el a venit în Tibet pentru a studia doctrina lamaistă. Tsongkhapa a adus mari contribuţii la reformarea acesteia. Dalai şi Panchen sunt cei mai buni discipoli ai săi.
În templul Yonghe sunt conservate multe construcţii antice şi lucrări de artă. Trei dintre acestea sunt cele mai cunoscute.
Prima este „Muntele celor cinci sute de arhaţi”. Acesta are o înălţime de aproximativ 4 m şi laturi de peste 3 m. Este realizat din santal violet. „Muntele” este de fapt o sculptură în lemn, care înfăţişează văi cu pini şi brazi înalţi, pagode şi pavilioane mici şi simple, presărate ici şi colo, peşteri adânci legate prin cărări, scări, pâraie şi poduri. Lucrarea este realizată cu o minuţiozitate ieşită din comun, este o combinaţie perfectă între pictură şi sculptură. Deşi sunt de dimensiuni mici, cei cinci sute de arhaţi aşezaţi într-un mod armonios pe culmile muntelui sunt sculptaţi cu foarte multă migală şi măiestrie, fiecare dintre ei apare într-o poziţie diferită, iar mişcările pe care le sugerează îţi dau impresia că tocmai au prins viaţă.
Din păcate însă, în urma războaielor timpului, actualmente mai sunt doar 449 de arhaţi.
O altă lucrare impresionantă este statuia lui Maitreya din Pavilionul Wanfu (Zece mii de fericiri), numit şi Pavilionul cu statuia lui Buddha, fiind cel mai mare din templul Yonghe. Construit integral din lemn, Pavilionul Wanfu are o înălţime de peste 30 m, cu trei rânduri de cornişe, fiind o clădire înaltă fără planşeu. În centrul acestuia este aşezată statuia lui Maitreya, sculptată dintr-un singur trunchi de santal alb, care are o înălţime de 26 m, dintre care 8 m sunt îngropaţi în pământ. Statuia are un diametru de 8 m şi o greutate de o sută de tone. De altfel, pentru dimensiunile şi caracteristicile unice, statuia Buddha Maitreya a fost inclusă, în anul 1993, în Cartea Recordurilor. În timpul renovării acesteia, în anul 1979, s-a constatat că, deşi a stat îngropat în pământ timp de 200 de ani, lemnul este foarte bine conservat, fapt ce dovedeşte că tehnicile de conservare şi cele folosite în sculptură erau la un nivel destul de avansat în timpurile vechi ale Chinei.
Cea de-a treia operă de artă cu o valoare inestimabilă aflată în templul Yonghe este Buddha Zhantan din Pavilionul Zhaofo. Aceasta este o statuie din bronz a lui Sakyamuni, în spatele căreia se află un perete sub forma unui paravan cu o oglindă din bronz încrustată la mijloc. Atât paravanul, cât şi nişa pentru statuia lui Buddha sunt făcute dintr-o specie de lemn foarte preţioasă, lucrate cu o minuţiozitate extraordinară. Nişa are înălţimea a două caturi şi are trei registre pe orizontală. La apusul soarelui, statuia lui Sakyamuni domină sala, iar oglinda din bronz pusă în mijlocul peretelui străluceşte reflectând în ea razele soarelui şi formând un cerc. Lumina soarelui se amestecă cu cea din lămpile veşnic aprinse în Pavilionul Zhaofo, făcând sala şi mai luminoasă. Pe cei doi stâlpi care susţin nişa sunt sculptaţi cu multă măiestrie 99 de dragoni auriţi.
Sunt atât de minuţios lucraţi încât par că urcă, şerpuind încet, către tavan.
Arhitectura şi decoraţiunile interioare ale templului sunt aparte. De exemplu, sala Falun este o construcţie în formă de cruce. Pe acoperişul acesteia se văd cinci pagode aurite în stil tibetan, o combinaţie a artei chineze cu cea tibetană. Iar inscripţia lamaistă în patru limbi – chineză, manciuriană, mongolă şi tibetană, scrisă de un împărat al dinastiei Qing, consemnează istoria religiei lamaiste, ce întruchipează unitatea naţională a Chinei. An de an, aici vin să se roage milioane de credincioşi, chinezi şi străini. Deschis publicului în 1981, templul Yonghe a devenit nu doar un loc sfânt al budismului, ci şi un tezaur al artei naţionalităţilor chineză, manciuriană, mongolă şi tibetană.