A fost odată ca niciodată. În Muntele Laoshan trăia un taoist care îşi însuşise multe trucuri magice pe care nu le ştia nimeni.
În oraşul reşedinţă de ţinut, aflat la o distanţă de câteva sute de li (unitate de măsură a lungimii în China, un li este egal cu o jumătate de kilometru) de Muntele Laoshan, îşi ducea viaţa un flăcău pe nume Wang Qi. Încă din copilărie, el şi-a dorit cu ardoare să înveţe nişte trucuri magice. Auzind de puterile miraculoase ale taoistului din Muntele Laoshan, Wang Qi şi-a luat rămas bun de la părinţi şi a plecat să-l caute.
Ajuns în Muntele Laoshan, el se întâlni cu taoistul. După multe discuţii, află de trucurile magice ale acestuia şi îi ceru să-l ia discipol. Privindu-l îndelung, taoistul îi spuse: „Eşti prea şubred la sănătate, mă tem că nu poţi îndura constrângerile". Abia la cererea sa repetată, taoistul îi promise că-l primeşte.
După ce se lăsă perdeaua întunericului, uitându-se spre luna argintie, Wang Qi se simţea tare bucuros. A doua zi, dis-de-dimineaţă, Wang veni la maestru, convins că va învăţa tehnicile taoiste. Dar maestrul îi dădu un baltag şi îi spuse să plece în pădure, împreună cu alţi ucenici, după lemne de foc.
După o lună, mâinile şi picioarele lui Wang Qi erau pline de răni şi bătături. Nemaiputând îndura oboseala, îi încolţi în minte ideea să se întoarcă acasă. Dar într-o seară, el îl văzu pe maestrul taoist cinstindu-se împreună cu doi oaspeţi. Era întuneric în cameră. La un moment dat, maestrul scoase o foarfecă şi tăie o coală albă de hârtie sub forma unei oglinzi rotunde, apoi o lipi pe perete. Brusc, hârtia începu să radieze la fel ca luna plină, luminând toată casa.
Unul dintre oaspeţi exclamă: „Ce minunată este seara aceasta! Avem băuturi fine. Ar fi bine să ne distrăm împreună cu mai mulţi fraţi". Astfel, taoistul i-a chemat pe discipolii săi şi le-a dat un vas mic plin cu băutură, ca să bea împreună. Wang Qi se gândea în sinea lui: „Vasul e aşa de mic, cum
o să ajungă băutura la toţi?" Ucenicii au turnat băutura din vas în pahare. Deşi acestea erau umplute până la refuz, vasul era tot plin. Wang Qi era tare mirat. La un moment dat, celălalt oaspete îi spuse maestrului: „Luna plină şi băutura nu sunt de ajuns. Ar fi bine să fie şi o dansatoare aici”. Maestrul luă, atunci, un beţişor şi îl îndreptă spre hârtia tăiată sub forma lunii. Din razele argintii a coborât o fată frumoasă, în ţinută de dans. Ea a cântat şi a dansat, apoi a dispărut precum a venit. Wang Qi a rămas mut de uimire.
Şi aşa a mai trecut o lună. Maestrul nu i-a predat nici un truc magic. Sătul de viaţa pe care o ducea, Wang Qi s-a dus la maestru şi i-a spus: „Am venit de departe ca să învăţ măcar o tehnică taoistă. Înţeleg că nu doriţi să-mi predaţi tehnici precum ‘tinereţe fără bătrâneţe’, dar un truc banal este de-ajuns pentru mine”. „Ce tehnică vrei să înveţi?" l-a întrebat maestrul. „Am văzut adeseori că drumul dumneavoastră nu este oprit de nici un obstacol, nici măcar de un perete din cărămidă. Aş vrea să învăţ această tehnică”, a răspuns Wang. Maestrul i-a cerut să-l urmeze. Au ajuns la un perete, iar maestrul a rostit o parolă. Wang a repetat parola, maestrul a ridicat un deget şi i-a spus să intre în perete. Cu picioarele tremurând, Wang nu îndrăznea să facă acest lucru. Maestrul a strigat: „Încearcă şi înaintează cu ochii închişi!” Şi-a făcut curaj, a intrat în perete şi a ajuns în partea cealaltă a acestuia. Bucuros şi mulţumit, Wang şi-a luat rămas bun de la maestrul care l-a sfătuit: „După ce te întorci acasă, trebuie să fii cinstit şi modest. Altfel, tehnica taoistă nu va fi eficientă”.
Dar abia întors acasă, Wang i-a spus soţiei lui cu multă mândrie: „M-am întâlnit cu zeul de la care am învăţat tehnica taoistă. Nici peretele nu-mi poate sta în cale”. Soţia lui a rămas pe gânduri, apoi l-a întrebat dacă există asemenea tehnici. Wang Qi a rostit nişte parole şi s-a îndreptat spre un zid. Nu l-a străpuns însă, dimpotrivă, s-a lovit de perete şi s-a prăbuşit la pământ. În timp ce-l ajuta să se ridice, soţia a văzut o umflătură pe fruntea lui şi i-a spus: „Chiar dacă există tehnici taoiste în lume, nu poţi să ţi le însuşeşti în două-trei luni”.
Ruşinat din cale-afară, Wang Qi a plecat gândindu-se doar la imaginea în care a reuşit să se strecoare prin zid. De ciudă, el l-a înjurat pe maestrul taoist, pe motiv că acesta l-a înşelat. Oricum, Wang Qi a rămas un necunoscător al tehnicilor taoiste pentru tot restul vieţii.