În pădure, tigrul cel fioros este, după cum spun chinezii, regele animalelor. Ele se feresc pe cât e posibil din calea lui, ca să nu-i servească drept hrană.
Într-o zi, tigrul căruia îi era tare foame, cutreiera codrul, cu gândul să caute ceva de mâncare. Dar cum îl zăriră, toate animalele se făcură pe dată nevăzute, aşa că mult drum a făcut tigrul, fără nici un spor. În cele din urmă, observă într-o vale, o vulpe bătrână şi, arătându-şi colţii fioroşi, vru s-o înhaţe, ca să-şi potolească foamea ce-l chinuia cumplit. Vulpea, vicleană din fire cum era, a găsit repede o cale să scape din ghearele fiarei. Deşi peste măsură de înfricoşată, îşi stăpâni tremurul din glas şi îi zise tigrului:
- Hm! Văd că degeaba ţi se spune regele animalelor, dacă eşti atât de nătâng încât îndrăzneşti să te legi de mine! Nu ştii că eu sunt împăratul animalelor trimis de Dumnezeu? Sau ţi s-a urât cu viaţa?
Văzând că tigrului i se lungise faţa a nedumerire şi neîncredere, vulpea adăugă repede:
- De nu crezi, prostule, hai cu mine într-o plimbare prin pădure. Şi ai să vezi cum fug animalele din calea mea!
Tigrul se învoi. Şi amândoi porniră la drum. Într-adevăr, văzu tigrul, ce mergea în spatele vulpii, animalele, mici şi mari, fugind care-ncotro, să se adăpostească în vizuinele lor. Iar tigrul cel nătâng, crezând că de vulpe le era frică animalelor, n-a mai îndrăznit să-i facă nimic. S-a lăsat păgubaş şi a plecat să caute hrană în altă parte.