De ziua păsării Phoenix, considerată regina păsărilor, toate vieţuitoarele din împărăţia ei s-au dus s-o onoreze. Doar liliacul nu s-a înfăţişat. Chemându-l la ea, pasărea Phoenix a spus cu glas mustrător:
- Tu, ca unul din supuşii mei, de ce nu te-ai înfăţişat de ziua naşterii
mele?
- Eu am picioare şi pot umbla pe pământ şi socotesc că-s animal, ce rost avea să-ţi urez viaţă lungă, de ziua ta, ţie, regina păsărilor?
După un timp, iată că veni şi ziua de naştere a Rinocerului, aşa că toate animalele se duseră să-i ureze viaţă lungă. Dar liliacul şi de această dată a lipsit. La fel ca pasărea Phoenix, şi Rinocerul l-a mustrat pentru necuviinţă. Liliacul însă a găsit o cale să se dezvinovăţească din nou:
- Vedeţi bine că eu am aripi şi pot zbura! Fiind pasăre, de ce trebuia să vin oare de ziua ta la tine, rege al animalelor?
Nu trecu multă vreme şi pasărea Phoenix se întâlni cu Rinocerul. Cum aflară fiecare de nesocotirea pe care le-o adusese liliacul, oftară cu amar:
- Rău o să ajungă lumea asta, dacă a fost în stare să dea naştere unei asemenea arătări, care nu este nici pasăre, nici animal. Mare pacoste pe capul nostru asemenea pocitanii!