În istoria feudală chineză, tronul imperial era transmis din tată în fiu.
Excepţie de la această regulă au făcut împăraţii Yao, Shun şi Yu.
Se spune că Yao a fost primul împărat al Chinei. La bătrâneţe, căutându-şi un moştenitor, a convocat şefii triburilor.
După ce împăratul Yao le-a adus la cunoştinţă intenţia sa, un om pe nume Fangqi i-a spus: „Maiestatea voastră, Danzhu, fiul dumneavoastră, este un băiat în toată firea, este potrivit să preia tronul.” „Nu i se potriveşte, nu i se potriveşte!”, a răspuns împăratul Yao. „Fiul meu nu are calităţile morale corespunzătoare. El se ceartă mereu cu alţii”. O altă persoană i-a spus împăratului: „După mine, domnul Gong Gong care răspunde de lucrările hidroameliorative este potrivit”. Împăratul Yao a negat: „Domnul Gong Gong ştie să vorbească frumos, dar gândeşte cu totul altfel. Cu o asemenea persoană la cârmă, nu sunt liniştit”. Astfel, consultările au rămas fără nici un rezultat.
După câteva zile, împăratul a convocat din nou şefii de trib. De această dată, cei mai mulţi dintre ei au spus că tânărul Shun merită să acceadă la tron. Împăratul a dat din cap şi le-a cerut să-i demonstreze cu fapte acest lucru.
Şefii de trib i-au spus împăratului că tatăl lui Shun îşi pierduse minţile, iar mama lui murise demult. Mama adoptivă se purta urât cu Shun, pentru că avea un băiat pe nume Xiang. Acesta era tare îngâmfat, însă bătrânului lui tată îi plăcea. Deşi trăia într-o asemenea familie, Shun se purta frumos cu tatăl lui, cu mama adoptivă şi cu fratele său vitreg. Aşa că toată lumea îl aprecia şi îl considera un om cu multe calităţi.
Auzind aceste lucruri, împăratul Yao decise să-l pună la încercare. Le mărită pe cele două fiice ale sale cu Shun, îi construi un hambar de cereale şi îi dădu mai multe turme de oi. Văzând acestea, mama adoptivă şi fratele vitreg al lui Shun s-au gândit, împreună cu tatăl lui, să-i facă rău. Aşa că bătrânul l-a chemat într-o zi pe Shun să-i repare acoperişul hambarului. Când băiatul era cocoţat pe acoperiş, tatăl lui dădu foc la hambar, cu intenţia de a-l arde de viu. Din fericire, Shun avea două pălării de soare din paie la el. Le luă cu amândouă mâinile şi reuşi să coboare, zburând ca o pasăre.
Bătrânul însă nu se lăsă şi îi ceru lui Shun să-i cureţe puţul. După ce băiatul coborî în puţ, mama adoptivă, fratele şi tatăl lui, începură să arunce cu bolovani în el, cu intenţia de a-l îngropa de viu. Shun însă săpă un tunel lateral şi reuşi să scape teafăr.
Crezând că Shun a murit, fratele său Xiang se întoarse bucuros acasă şi îi spuse bătrânului: „Fratele meu a murit. A sosit timpul să împart avuţiile lui”. Apoi se duse în camera lui Shun şi rămase mut de uimire. Acesta cânta liniştit în pat. Înspăimântat, Xiang îi spuse: „Vai ce dor mi-a fost de tine!”
Shun se prefăcu că nu s-a întâmplat nimic şi se comportă la fel ca înainte cu tatăl, mama adoptivă şi fratele lui. Aceştia nu mai îndrăzniră să-i facă nici un rău.
După atâtea încercări, împăratul Yao a ajuns la concluzia că Shun era într-adevăr o persoană cu calităţi morale şi intelectuale şi a decis să-i cedeze tronul.
Odată urcat pe tron, Shun a muncit cu tenacitate alături de cetăţenii de rând, câştigând încrederea tuturor. Câţiva ani mai târziu, împăratul Yao a murit. Shun a vrut să cedeze tronul fiului lui Yao, însă propunerea sa a fost respinsă de toată lumea. La bătrâneţe, Shun îi cedă tronul lui Yu, care întrunea şi el toate calităţile, testate exact prin aceeaşi metodă.
Legendele spun că în epoca lui Yao, Shun şi Yu, la curţile imperiale nu se dădeau lupte pentru putere şi interese. La fel ca oamenii de rând, şi împăraţii duceau o viaţă modestă şi liniştită.