Într-o perioadă de linişte, natura se dezlănţuie brusc. Cerul se ciocneşte cu Pământul, apoi se formează o breşă uriaşă pe cer. O bucată de cer se prăbuşeşte, iar pământul se despică. Din crăpături ţâşnesc vâlvătăi puternice care ard pădurile, iar puhoaie de apă înghit lanţurile muntoase. Diavolii şi animalele sălbatice făceau ravagii, iar omenirea trăia nenorociri cumplite.
Nemaiputând răbda, oamenii îi cer lui Nüwa să ucidă demonii şi să potolească puhoaiele, apoi să realizeze o lucrare grandioasă, aceea de a reconstrui Cerul şi Pământul.
Nüwa culege mai întâi trestie şi paie şi le pune în crăpătura cerului, peste care stivuieşte apoi pietre de culoarea cleştarului. Şi pentru că pietrele de culoarea cerului nu i-au ajuns, a adăugat şi pietre albe, galbene, roşii şi negre. A aprins apoi trestia şi paiele, luminând întregul cosmos. Pietrele de toate culorile s-au topit astfel, încetul cu încetul, iar lichidul a tot curs în crăpătura cerului, până la repararea completă a acestuia. Însă cerul era tot înclinat, iar soarele şi luna alunecau în acea direcţie. În partea sud-estică a pământului se afla o groapă adâncă, unde au curs puhoaiele de apă, formându-se astfel oceanul.
În estul Mării Bohai s-a format o prăpastie adâncă fără margini, numită „Guixu”. Apa din pământ şi din mare curgea, aici, dar nivelul se menţinea la aceeaşi înălţime, nici nu creştea, nici nu scădea. Din groapa imensă s-au înălţat cinci munţi sfinţi cu înălţimea de 30.000 de li şi la o distanţă de 70.000 de li unul de altul (li este unitatea de măsură a lungimii în China, egală cu 500 m). Pe versanţii munţilor au apărut palate de aur, în care locuiau mulţi zei. În munţii împăduriţi trăiau păsări şi animale ciudate de culoare albă. Fructele care creşteau în pomi erau jad şi perle. Cei care le consumau trăiau veşnic. Zeii erau îmbrăcaţi în costume albe şi aveau aripi. Ei zburau în voie sub bolta albastră a cerului, la fel ca păsările pe mare, între cei cinci munţi sfinţi, pentru a-şi vizita rudele şi prietenii.
Cei cinci munţi, însă, nu aveau rădăcini înfipte în adâncul pământului şi pluteau pe mare. În bătaia vântului, ei se mutau de colo-colo, fapt ce îi supăra pe zei. Aşa că, ei au cerut ajutorul împăratului ceresc. Acesta a poruncit zeului mării să trimită 15 broaşte ţestoase de mare ca să sprijine cei cinci munţi sfinţi, fiecare munte urmând să fie susţinut de o broască ţestoasă şi păzit de alte două. La fiecare 60 de ani, broaştele făceau schimb prin rotaţie. Astfel, munţii au fost fixaţi, nu mai pluteau pe mare, iar zeii care locuiau aici s-au bucurat nespus de mult.
Dar într-un an, din ţara uriaşilor Longbo a venit un om să pescuiască în Guixu. El a scos din adâncul mării şase din cele 15 broaşte ţestoase care aveau sarcina să susţină doi munţi sfinţi. Aceştia au fost luaţi de vânt, au plutit spre regiunea arctică şi s-au scufundat în mare. Zeii care locuiau aici s-au grăbit să se mute.
Aflând vestea, împăratul ceresc s-a înfuriat şi a dat ordin supuşilor să micşoreze înălţimea oamenilor din ţara Longbo, pentru ca aceştia să nu mai tulbure ordinea normală a vieţii de pe Pământ. Cel de-al treilea munte nu s-a mişcat deloc, este susţinut în continuare de broaştele ţestoase şi stă neclintit pe coasta de est a Chinei de astăzi.