Se spune că, la început, universul era gol, cerul şi pământul nu erau despărţite. Întregul cosmos semăna cu un ou mare, în care domnea un întuneric imens. Sus şi jos, dreapta şi stânga, est, vest, nord şi sud nu erau diferenţiate. Dar în interiorul acestui ou, s-a născut un mare erou pe nume Pangu, care a despărţit cerul de pământ.
După ce a crescut şi trăit timp de 18000 de ani înăuntrul oului, Pangu s-a deşteptat în cele din urmă. A deschis ochii, dar n-a văzut altceva decât o beznă desăvârşită şi n-a simţit nimic în afară de o căldură înăbuşitoare. A vrut să se ridice în picioare, dar înconjurat de coaja oului, n-a putut să-şi întindă braţele şi picioarele.
Înfuriat, Pangu a luat un baltag şi a spart oul uriaş, moment în care s-a auzit un zgomot asurzitor. Conţinutul limpede şi uşor al oului a început să se ridice încetul cu încetul şi să se transforme în cer, iar cel tulbure şi greu a început să coboare, să se depună treptat şi să se transforme în pământ.
Pangu s-a bucurat din cale-afară că a reuşit să despartă cerul şi pământul, dar se temea ca acestea să nu se unească la loc. Astfel, el a început să sprijine cerul cu capul şi pământul cu picioarele. Pangu căpăta, parcă, o forţă dumnezeiască şi creştea în înălţime cu zece chi pe zi (chi, unitate de măsură a lungimii în China, trei chi echivalează cu un metru). În acelaşi timp, cerul se înălţa şi el cu zece chi, iar pământul se îngroşa cu zece chi. Astfel, după încă 18000 de ani, Pangu a devenit uriaşul fantastic care susţinea cerul şi pământul.
Încetul cu încetul, cerul şi pământul se aşezară la locurile lor fără să se mai poată reuni. Abia atunci a început şi Pangu să se liniştească. Dar eroul poveştii obosise, era deja la capătul puterilor. Uriaşul său trup se prăbuşise.
După moartea lui Pangu, corpul lui cunoaşte o schimbare uriaşă. Ochiul stâng se transformă într-un soare galben-roşu. Ochiul drept devine luna argintie. Ultima lui suflare se preschimbă în nori şi vânt, iar vocea lui se transformă în tunete şi trăznete. Părul şi mustaţa devin stele. Capul şi cele patru membre se preschimbă în cele patru puncte cardinale şi în munţi înalţi. Din sângele lui iau naştere cursurile de apă şi lacurile. Arterele devin drumuri, muşchii, terenuri fertile. Pielea şi părul se transformă în flori, iarbă şi pomi, dinţii şi oasele în metale feroase şi neferoase, pietre de jad şi alte comori, iar sudoarea lui se preschimbă în ploi şi rouă. Aşa a apărut lumea.