Călătorie spre soare-apune este cel mai reuşit roman fantastic din istoria literaturii chineze clasice. Acţiunea se desfăşoară în jurul călătoriei întreprinse de călugărul Xuan Zang, numit şi Tripitaka din China, între anii 629-646 e.n., în India, pentru a studia originea budismului şi a aduce compatrioţilor săi textul autentic al scripturilor budiste. Peripeţiile din timpul acestei lungi călătorii, în condiţiile grele din acea vreme, sunt povestite sub forma unui lung şir de încercări mai presus de puterile omeneşti, dar învinse de fiecare dată cu ajutorul celor trei ucenici ai călugărului Xuan Zang – Sun Wukong (Regele Maimuţelor), Zhu Bajie (Prea-cuviosul Râtan al celor Opt Porunci) şi Sha Seng (Călugărul Nisipurilor). Cei trei ucenici, eroi ai romanului, sunt fiinţe fantastice, înzestrate cu puteri supranaturale. Dintre aceştia, însă, personajul cel mai reuşit este Regele maimuţelor, care nu se teme de nici un fel de autoritate, nu tolerează nedreptatea şi urăşte de moarte forţele rele, neprecupeţind nici o ocazie să intre în foc, să lupte cu ele şi să le elimine în cele din urmă. Toate calităţile Regelui Maimuţelor întruchipează idealurile nobile ale scriitorului.
Wu Cheng’en (aprox.1500-1581), autorul romanului Călătorie spre soare-apune este un romancier din dinastia Ming, originar din Huai’an, provincia Jiangsu, China de Est. De mic copil a manifestat o inteligenţă vie şi un vast interes pentru filosofia şi literatura veche. A fost un pictor remarcabil, caligraf, poet, compozitor, maestru în Go şi un pasionat colecţionar de opere picturale şi caligrafice celebre din istorie. Datorită harului său literar extraordinar s-a bucurat încă din adolescenţă de faimă pe meleagurile sale natale. Dar erudiţia şi talentul său sunt minate, în repetate rânduri, de mentalitatea conservatoare a pedanţilor vremii, care îl ţin departe de posturile şi titlurile dregătoreşti râvnite. O astfel de situaţie îl condamnă la o viaţă destul de săracă şi îl determină să descopere corupţia caracteristică lumii dregătoreşti şi nedreptăţile existente în societatea feudală. În sufletul lui Wu Cheng’en germinează şi încolţeşte sămânţa nemulţumirii şi rezistenţei, aşa cum se exprimă într-un poem scris de el: „hidoşenia realităţii sociale este cauzată de faptul că conducătorii nu ştiu să-i pună în valoare pe cei înzestraţi, permiţându-le celor răi să facă ravagii după bunul lor plac”. Scriitorul îşi dorea foarte mult să schimbe situaţia întunecată, însă n-a avut norocul să dea peste un suveran care să-l aprecieze şi să-i pună în valoare talentul. Neîndreptăţit şi dezamăgit, Wu Cheng’en decide să-şi strige nemulţumirea şi mânia, dar şi năzuinţele frumoase în Călătorie spre soare-apune.
El a scris romanul doar spre bătrâneţe, deşi l-a pregătit toată viaţa. Dar o anumită lipsă de voinţă l-a determinat să nu întreprindă decât foarte târziu opera către care avea chemare. Când era copil, Wu Cheng’en îl însoţea pe tatăl său în pelerinaj la templele budiste din împrejurimile oraşului Huai’an. Profitând de aceste ocazii, tatăl îi spunea multe poveşti fantastice şi legende frumoase care circulau în zonă. La 30 de ani, Wu Cheng’en începe să-şi conceapă cartea, însă doar la vârsta de 50 de ani, atunci când omul ar trebui „să pătrundă secretul regulii cereşti”, după cum spune Confucius, reuşeşte să scrie ceva mai mult de zece capitole. Apoi, întrerupe din nou pentru mulţi ani creaţia. Numai la adânci bătrâneţi, când demisionează pentru ultima dată dintr-un post dregătoricesc neînsemnat, reuşeşte să finalizeze Călătorie spre soare-apune, o capodoperă într-o sută de capitole.
Structural vorbind, romanul Călătorie spre soare-apune este alcătuit dintr-un număr mare de povestiri, fiecare din ele fiind relativ independentă, dar având şi legătură una cu cealaltă. În toate acestea apar zeităţi şi duhuri rele care reprezintă dreptatea şi răul. Autorul a clădit aici o lume fantastică, grotescă, în care pot fi găsite însă, peste tot, umbrele lumii pământenilor. Palatul Cerului arată în aparenţă magnific şi solemn, Împăratul de Jad, suveranul suprem al Universului, are însă o minte tulbure, neştiind să facă diferenţa între cei înţelepţi şi virtuoşi şi cei răi şi făţarnici. Aşadar, Raiul în mitologia chinezilor nu se deosebeşte prea mult de Curtea Imperială din lumea omenească. Iadul, cu imparţialitatea şi rigurozitatea afişate în pedepsirea fără cruţare a celor care au săvârşit fapte rele în viaţă, este realmente locul unde căpeteniile dracilor iau mită şi îşi încalcă obligaţiile de serviciu, o mână spălând pe alta, astfel încât victimele nevinovate nu au cui să ceară să li se repare nedreptăţile făcute, atmosferă care seamănă iarăşi foarte mult cu cea de la Curtea Imperială. Demonii şi duhurile rele, omucigaşi şi omnivori, setoşi de înavuţire şi afemeiaţi, bizuindu-se pe puterile lor magice, se dedau la toate relele, fiind pur şi simplu întruchiparea despoţilor locali şi a mandarinilor aristocraţi din lumea omenească. În schimb, Sun Wukong (Regele Maimuţelor), eroul principal al romanului creat de Wu Cheng’en, este o făptură dintr-o bucată, înzestrată cu puteri supraomeneşti, care iubeşte libertatea şi urăşte răul. În faţa armei atotputernice a Regelui Maimuţelor – toiagul magic, tot soiul de demoni şi duhuri rele îşi pierd pe dată aroganţa, fie dându-şi duhul, fie lăsându-se capturate.
Romanul Călătorie spre soare-apune a avut o imensă influenţă asupra posterităţii. De-a lungul secolelor, a rămas o sursă inepuizabilă de inspiraţie pentru creatorii de opere literare pentru copii, dramatice şi cinematografice. Este răspândit în mai multe ţări prin traducerea în câteva zeci de limbi. O versiune românească a romanului Călătorie spre soare-apune, semnată de Corneliu Rudescu şi Fănică N. Gheorghe, a apărut încă în 1971, în ciclul Biblioteca pentru toţi, publicat de Editura Minerva, Bucureşti.