Li Bai (701-762 e.n.) este un celebru poet din dinastia Tang. Deosebit de mândru din fire, el a fost înzestrat cu haruri excepţionale. A avut un temperament liber şi romantic, fapt care întruchipează din plin fizionomia spirituală a cărturarilor din perioada prosperă a dinastiei Tang.
În ce priveşte locul de obârşie al lui Li Bai, există două variante. Unii susţin că s-a născut în actualul ţinut Jiangyou al provinciei Sichuan, fapt atestat de altfel de numele pe care l-a primit de la contemporanii săi – Qinglian Jushi („Sihastrul din Qinglian”). Qinglian este chiar denumirea comunei din ţinutul Jiangyou, unde Li Bai şi-a petrecut copilăria. Potrivit părerii altor cercetători, el s-a născut în localitatea Suyab, important nod al vestitului Drum al mătăsii, aflată pe vremea aceea sub jurisdicţia imperiului chinez. Cert este că marele poet a venit pe lume într-o familie de negustori avuţi. Primind o educaţie îngrijită şi diversificată, atât în spiritul idealului confucianist, cât şi în cel al şcolii taoiste, Li Bai se desăvârşeşte drept cărturar înzestrat, în primul rând în domeniul poeziei, apoi în pictură şi muzică.
Studiul ştiinţei cărţii şi participarea la examenul-concurs imperial constituiau dezideratele cărturarilor din China feudală. Tânărul Li Bai îşi dorea, de asemenea, foarte mult să urmeze o carieră dregătorească pentru a-şi pune în valoare talentul. Astfel, ajunge în Chang’an, capitala de atunci a Chinei. Faimos deja ca poet şi recomandat de unii demnitari influenţi, Li Bai a fost cooptat în 742 în Academia Imperială. A fost perioada cea mai glorioasă din viaţa lui.
Neconformist din fire, Li Bai era însă extrem de nemulţumit de climatul dominat de corupţie din cercurile curtenilor. Dorea să fie preţuit de suveran şi să fie numit într-un post important, pentru a-şi pune în valoare talentul. Împăratul, însă, l-a considerat doar un scrib. În plus, defăimările şi ponegririle pe care i le aduceau nobilii de la curte l-au făcut pe Li Bai să-şi piardă, treptat, încrederea în suveran. Dezamăgit, poetul pleacă din Chang’an şi începe din nou să cutreiere cele patru zări, desfătându-se cu privelişti naturale şi cu vin şi scriind poeme după pofta inimii.
Li Bai şi-a petrecut mult timp din viaţă călătorind. Aşa se explică mulţimea de poeme dedicate peisajelor minunate ale naturii, pe care le-a lăsat posterităţii. „Ah, ce greu e să apuci pe drumul ce duce spre Sichuan! E chiar mai greu decât să urci la cer” (Greu e drumul spre Sichuan). „Nu vezi oare, stimate domn, că apa Fluviului Galben coboară din cer, se rostogoleşte spre mare şi nu se mai întoarce?” (Să ne dedăm unei dulci beţii). Sau „Perdea peste trei mii de chi/Ce spânzură de sus/ Te-ntrebi: e fluviu de argint/ Ce curge-n zbor apus?” (Privind perdeaua de apă de pe Lushan) şi multe alte versuri în care sunt folosite des hiperbole şi metafore, devenite celebre şi larg răspândite de-a lungul veacurilor.
Li Bai a lăsat posterităţii peste 900 de poeme şi peste 60 de proze. Lirica lui, caracterizată printr-o imaginaţie miraculoasă şi o impetuozitate magnifică, a influenţat profund generaţiile următoare. Poetul a fost numit „Zeul poeziei”. Li Bai şi Du Fu sunt, de altfel, vârfurile aisbergului poeziei din perioada dinastiei Tang.