Numele au intrat în uzul populaţiilor chineze, conform atestărilor, începând din perioada matriarhatului, acum 5-6000 de ani. Se pare că atunci s-ar fi aplicat un sistem potrivit căruia doar tinerii proveniţi din triburi diferite puteau întemeia o familie. Motiv pentru care, modalitatea de identificare a legăturilor de sânge a devenit un lucru foarte important. Prin urmare, au apărut numele.
Gu Yanwu, un savant din perioada dinastiei Qing, ultima din istoria Chinei, a stabilit faptul că în societatea matriarhală existau cel puţin 22 de nume. Este posibil să fi fost mai multe şi să fi dispărut de-a lungul istoriei, iar altele moştenite să se modifice foarte mult.
Acum 4-5000 de ani, chinezii erau deja în societatea patriarhală şi începuse procesul de formare a claselor sociale. În această perioadă de tranziţie, luptele între triburi au devenit frecvente, iar cei care se distingeau în lupte erau recompensaţi cu pământuri. Ei îşi luau familiile, soldaţii şi prizonierii de război şi se stabileau pe noile teritorii. Aceşti oameni cu nume diferite, îşi însuşeau un semn ce reprezenta zona respectivă şi care a devenit astfel prenumele lor.
În secolul al III-lea î.e.n., împăratul Qin Shi Huang a reunificat mare parte din teritoriul Chinei de azi, în acest proces de continuă evoluţie socială, numele moştenit din societatea matriarhală şi cel asumat în cea patriarhală au fost combinate. În următorii peste 2000 de ani cât a durat societatea feudală, s-au succedat zeci de dinastii mari sau mici. În fiecare nouă dinastie s-au creat noi feude, care au dus la apariţia de noi nume. În acest sistem, numele a devenit un simbol al statutului social, prin urmare s-a format o cultură a numelui. Familia a constituit şi constituie un concept puternic şi cel mai important caracter al acestei culturi a numelui.
În ultimii ani, tradiţia numelui a oferit o nouă metodă pentru cercetarea istoriei naţiunii chineze, domeniu care pune la dispoziţie cu generozitate noi teme de studiu. De exemplu, prin cercetarea originii, deosebirilor şi combinării numelor, oamenii pot analiza mai multe aspecte privind diferitele forme de organizare socială din perioadele mai sărace în consemnări istorice. Potrivit experţilor, o serie de caracteristici fundamentale ale societăţii chineze, pornind din antichitate, precum monarhia autocratică, structura socială bazată pe familie, concepţia etică clădită pe devotamentul faţă de împăraţi şi părinţi pot fi reflectate de cultura numelui.